Poezie pe stomacul gol

A., ti-am regasit poeziile, undeva sub mult praf. Te recitesc cu bucuria celui care stie ce altii nu stiu... Zic sa dam lumii o portie de cultura pe stomacul gol, poete.

Taranca

Nu-mi este rusine să rup dintr-o paine
Cu maini ce aduna sub unghii pamant,
Cu palme ce ara pămantul şi maine
Vor fi tot aceleaşi cu care frământ.

Si nu mi-e rusine sa rad cu glas tare
La fel cum iubesc cu tot trupul meu plin,
Si-mi place si ceapa, si branza la sare
Si frunza de nobila vitza de vin.

Si chiar daca-n suflet car pietre de moara
Nu-mi este rusine si viata sa-mi car,
Sa simt ca sunt om, sa ma zbat, sa ma doara,
Caci nu mi-e ruşine să-mi beau din amar.

Din pieptul meu curge si sange, si lapte
Si nu mi-e rusine să-mi nasc rand pe rand
Cei sapte copii ce-or sa nasca alti sapte,
Sa-mi dea buzna-n viata cu ochii razand.

Am palmele mele ce ara-n tacere,
Sunt palme scortoase, cu care framant,
Cu unghii ce-aduna sub ele durere.
Mananca. Nu-ti fie rusine, -i pamant.

Prin ce capat de lume esti? Da-mi un semn...