Un banc

02:10, stare de veghe. Somn de parcare, somn de sofer, pe scaunul din stanga fatza. Astept. Rabdare tehnica, de vanator, asezata cuminte pe scaunul de alaturi. In momentele astea, imi vorbeste. Nu stiu cum dracu' face, dar reuseste sa ma surprinda cu garda jos de fiecare data. Most of the time este foarte grav si patetic, provocand din partea mea replici de genul "Ba' prostule, tu o sa mori ca Roaita, agatzat de sirena". Nu rezista la chestia asta, daca ii raspund agresiv, reusesc sa ii inchid gura. Are in schimb si partile lui bune. Imi arata cu degetul acele semne mici ale starii de fapt, precum rasul acelui smenar care a incercat sa ma faca la suveica, pozand in arab.

Stii de ce a ras asa? Stii. Mainile. Priveste-i mainile. Are gesturi de prestidigitator. E antrenat. Incearca sa te faca.

Azi noapte, ma surprinde din nou. Brusc, vocea lui taie in doua linistea, ca un bisturiu:

- Auzi, hai sa iti spun un banc...
- ...
- Stii de ce fug strutzii?
- Nu, ii raspund incet, privind in gol.
- De realitate, imi raspunde sinele meu.

Taci dracului, nu mai spune la nimeni. Astia iar or sa ia asta drept slabiciune si stii foarte bine ca nu e asa.