Abia dupa ce l-am fotografiat pe Harry Tavitian am inteles. Fotografia nu este despre imagini, ci despre natura ascunsa a lucrurilor. Despre esenta lor, care apare atunci cand haina realitatii se asaza in unghiuri neprielnice, lasandu-i dezveliti genunchii.
Indienii nord americani stiau exact despre ce e vorba, motiv pentru care refuzau sa se lase fotografiati. Cunoscandu-le sufletul, omul alb i-ar fi cucerit definitiv. Nu-i asa, Charli...
Muzica inseamna vibratie, iar Harry este despre muzica. Iar muzica este despre Dumnezeu. Ca un profet orb, isi spune povestile folosindu-si mainile. In pase largi, out of thin air, creeaza arta & jazz. Coboram de pe Ararat...
Chiar si atunci cand nu canta, muzica canta in el. In intunericul clubului, Harry devenea una cu pianul sau, iar eu eram singurul care vedea asta. Tiptil, camasa s-a ascuns in negrul pianului, in timp ce modelul de pe piept se intorcea la forma sa clara, de claviatura.
Doar idei si ganduri, lucind in noaptea dintre noi.
1 comment:
Wow, stii ca ai dreptate? L-am vazut pe Harry in concert, il ador, iar tu ai mare dreptate cu tot ce spui aici.
Post a Comment