Sunday, September 24, 2006

Wor(l)d War II

Luger Parabellum/Naming


Imagine simbol a Germaniei militariste, Parabellum-ul a fost dezvoltat de Georg Luger in 1898. Datorita ergonomiei si acuratetii sale, in scurt timp a devenit pistolul regulamentar al ofiterului german, pastrandu-si acest status o buna perioada de timp, pana la introducerea Waltherului P38.

Numele lui vine de la un proverb latin: "Si vis Pacem, Para bellum". "Daca iti doresti pacea, pregateste-te pentru razboi".




The Devil's Brigade/Slogan


Cunoscuta oficial sub denumirea 1'st Special Service Force, The Devil's Brigade si-a castigat numele si reputatia pe fronturile din Italia si sudul Frantei. Alcatuita din 1600 de canadieni si americani bine pregatiti pentru lupta in munti, brigada se specializase in atacuri de noapte asupra unor tinte dificile, dar importante strategic. Au cucerit pozitii germane aparent insurmontabile in muntii de langa Rocca d'Evandro, au capturat Monte Samucro, au tinut flancul drept al capului de pod la Anzio, au fost prima unitate aliata care a intrat in Roma. In perioada celui de-al doilea razboi mondial, brigada a suferit pierderi de 77% din efectiv, ucigand peste 12.000 de inamici si luand 7.000 de prizonieri. Dincolo de fetele vopsite in negru, care au inspirat "nom de guerre"-ul atribuit de germani, raidurile lor agresive in zona controlata de inamic erau intotdeauna revendicate, unitatea lasandu-si semnul distinctiv - o inscriptie pe zid, sau o carte de vizita, cu un scurt text in germana:

"Das Dicke Ende kommt noch" - " The worst is yet to come."



Quisling / Word coining


Cand Germania a invadat Norvegia in aprilie 194o, Vidkun Quisling, unul dintre politicienii locali de orientare national socialista a marcat o noua piatra de hotar in istoria comunicarii: a fost prima persoana din lume care a anuntat o lovitura de stat la radio, in direct.

Incet-incet, un nou cuvant si-a facut loc in dictionarele englezesti, italiene, norvegiene, daneze, suedeze, olandeze, grecesti, croate si sarbesti - "quisling". Acesta desemna un anume tip de tradator, politicianul colaborationist dispus sa respecte interesele ocupantului in dauna celor ale propriei tari, din convingeri politice.

Termenul a fost consacrat de ziarul britanic "The Times", fiind folosit pentru prima data ca substantiv comun in titlul numarului sau din 15 aprilie 1940 - "Quislings everywhere".

...

Sorry, am ascultat astazi niste discursuri ale lui Churchill si am devenit brusc foarte nostalgic. Bare with me.

Wednesday, September 20, 2006

Alfred Eisenstaedt


"In 1932, I traveled to London hoping to photograph George Bernard Shaw. People told me he was very difficult and inaccessible, but I was also told that he was a vegetarian. So I bought a bunch of bananas and sent these, together with a portfolio of my photographs, to his home at Whitehall Court. Two days later I was asked to visit him. He looked through my photographs and said, 'You don't have to make me pose, I am a photographer myself.'"

Alfred Eisenstaedt. Urat ca un strumf beat, dar fotografiind istoria.

Enter the copywriter

Advertising... an exciting vocation for any person who yearns to have their creativity ignored by thousands, or even maybe millions of people!

McCann Erickson, Enter the Copywriter

Monday, September 18, 2006

Horeca

Laurentiu, Arte Cafe/Casa Kogalniceanu

"- Buna ziua, Laurentiu!
- Bine ati revenit. Cum a fost week endul?, ma saluta chelnerul meu preferat.
- Excelent, prietene. In Bucuresti mirosea a toamna. Prieteni, intr-o ceainarie. Am haladuit prin Lipscani, am fost noaptea undeva pe strada Mantuleasa... Din pacate nu voi consuma alcool in seara asta. Mai am de lucru si oricat de putin ar fi, m-ar enerva ideea ca imi bantuie prin sange. Cred ca o sa vreau o ciocolata calda, da' sa nu ma urati.

Paranteza. Barmanii urasc ciocolata calda, precum si pe clientii care cer asa ceva. This is no challenge for them. Se simt ca in acel clip de la Zapp, in care unui stilist care voia sa tunda sauvage clientul ii spune sa il ia pierdut la spate. Inutili.

- Bine, dar sa stiti ca nu o sa ii spun lui Vlad (barmanul) ca e comanda dvs., pentru ca o sa se sperie ca ati patit ceva.
- In aceasta biserica a alcoolului, in care eu aveam o strana... ii spun, oftand melancolic
- Stiu... ma completeaza Laurentiu, zambind intelegator. Ati ajuns sa cantati la cor."


Sadik, Warda/"Fasia Gaza"

Intotdeauna l-am banuit pe Sadik ca este un geniu al comunicarii. E un irakian mustacios si zambitor, intre doua varste. Tine o shaormarie sordida pe numele ei Warda ("Trandafirul", in araba) in ceea ce iesenii numesc "Fasia Gaza" - zona din spatele Facultatii de Farmacie si Medicina, pe Independentei. Aici si-au deschis afaceri cativa arabi, fosti studenti medicinisti, si brusc strada a inceput sa arate a Orient Mijlociu.

In mod cert, e un loc al contrastelor.

Ai cateva motive sa revii: vinde cateva specialitati arabe, pe care le face foarte bine. Sosurile sunt excelente. Omul pastreaza o relatie personala cu clientii, pe care ii intampina intotdeauna.

Pe de alta parte, locul este insa inspaimantator de kitschios. Gresia de pe jos si-ar gasi locul intr-o baie de benzinarie socialista din '80. De sub lambriurile ieftine tasneste un tapet imitatie de mamura, in timp ce in zona de preluare a comenzilor troneaza o "lava lamp" ingrozitoare.

Brusc, realizezi ca exista un motiv pentru care desi isi permite, Sadik nu renoveaza locul. Aceasta combinatie de contraste are pana la urma un scop - Warda nu este un loc in care sa iti doresti sa ramai. Aici kitsch ul este un efect studiat. Nu e unul dintre acele locuri fashionable, unde domnisoarele lancezesc cu orele in fata unui frape, unde lumea se duce pentru a vedea si a fi vazuta. Ai venit, ai mancat, ai plecat, iar asta inseamna probabil undeva intre 30%-50% mai mult profit pentru Sadik.

Si daca inca mai aveti dubii despre subtilitatile de comunicator care se ascund in acest om, iata si cireasa de pe tort - pe un perete, deasupra unei intrari, dispuse simetric si inramate identic, exista doua tablouri:

In dreapta, un citat din Coran, in araba. In stanga, o stereograma de mari dimensiuni, cu pinguini.

Friday, September 15, 2006

Habarnam si prietenii sai

Apropo de branding, discutam cu niste timp in urma cu un coleg din Grapefruit despre elementul cel mai dificil de controlat din comunicarea corporatista: factorul uman, modul in care oamenii reflecta personalitatea si valorile brandului, cultura organizationala a companiei.

Ca sa pastram caracterul relativ didactic al demersului, dupa cum ne invatza domnul Aaker, pe langa oameni, brandul este comunicat pe alte trei cai: comunicarea formala, serviciile si produsele pe care le oferi si mediul fizic in care iti desfasori activitatea, lucruri care vorbesc in egala masura despre tine.

Revenind, dupa indelungi deliberari, am ajuns la concluzia ca metoda simpla si corecta e sa alegi foarte bine oamenii pe care ii accepti in organizatie, atunci cand esti dispus sa o faci. Aceleasi valori, aceeasi cultura, tipul potrivit de personalitate, lucruri care trebuie cautate in egala masura sau poate chiar mai mult decat skill urile tehnice. Pentru ca spre deosebire de acestea, capacitatea si disponibilitatea de a comunica un brand in mod corect nu pot fi induse sau educate prin traininguri, oricat de mult ne-ar place sa credem contrariul. Iar un om care pleaca in doua luni de zile, oricat de bun ar fi, inseamna timp, bani, energie pierdute.

Nu poti induce mecanic sentimente. Uneori reusesti, dar realizezi ca lucrurile nu pot functiona asa pe termen lung. Pentru ca una peste alta, e vorba de dragoste. Daca relatia nu este una reala, puternica, ci una indusa, la prima crapatura in sistem, vraja dispare. Iar oamenii dezamagiti in dragoste sunt niste animale foarte periculoase.

Asta a fost a doua concluzie foarte placuta a acelei zile - oamenii sunt capabili si dispusi sa se indragosteasca de organizatiile pentru care lucreaza. Stiu, va spun lucruri banale, dar e un banal care ma reconforteaza.

A treia concluzie oarecum casnica si la fel de banala e ca intre un om bun care te iubeste si un om foarte bun de care te indragostesti tu ca angajator, dar care va ramane foarte putin timp langa tine, primul trebuie preferat, mai ales in servicii. Si asta pentru ca brandingul este o activitate ce tine de nivelul strategic, chestie pe care foarte putina lume o intelege pe aici.

Tragand aceste concluzii banale, m-am trezit gandindu-ma brusc la o metoda de selectie primara, aproape idiot de simpla si directa. Cu ani in urma, fiind vreo cativa ani membru intr-o organizatie, am avut acest soc: am descoperit ca din punct de vedere cultural, marea noastra majoritate trecusem prin niste puncte obligatorii, ca avusesem individual experiente comune, care ne adusesera in acest punct. Ca aceste experiente au creat in noi un anume tipar de personalitate, valori si standarde ale contactului si contractului social care ne-au facut sa functionam foarte bine impreuna. Existenta acestor experiente in trecutul oamenilor e unul dintre acele semne care spun: iata, acesta e foarte probabil un om care ai putea lucra bine.

De aceea, prima mea intrebare atunci cand ma intalnesc cu un viitor comunicator este:

"- Cand erai copil, ai citit cumva Habarnam si prietenii sai?"



Cartea lui Nicolai Nosov, Editura Raduga, editata in limba romana in 1986. O sa il las pe Vasile Ernu sa vorbeasca un pic despre noi, cei care am fost:

In 1957, apare cartea autorului Nicolai Nosov Aventurile lui Habarnam si ale prietenilor sai, iar eroul Habarnam/Niznaika devine un adevarat Ostap Bender al copiilor. Nosov se refugiaza in literatura pentru copii si inventeaza o poveste, o lume utopica, povestita destul de didactic, dar in care plaseaza un erou neobisnuit, mai degraba un antierou, care va fi adorat de copii. Maturii il vor citi intr-o alta cheie.

Cine-i Habarnam? Stiu ca e cunoscut si peste hotare, iar pentru cei care nu-l stiu le voi spune citeva cuvinte. Imaginati-va un erou de poveste al anilor ’60, care nu e decit echivalentul „elementelor informale”, al celor numiti stiliaga. El e imbracat dupa ultimul racnet al modei, condamnata de oficialitati: poarta o sapca mare si albastra, pantaloni in stilul kanareika si o camasa portocalie, peste care atirna o cravata verde. El nu corespunde prototipului de erou cuminte si educat, care lupta pentru nu stiu ce idealuri. Ba din contra. Habarnam nu face eforturi pentru a invata sau a munci si nu prea intra in rindul „lumii bune”. El invata din mers, se adapteaza repede, e autodidact si se descurca de minune tot timpul. Este autentic, incearca, greseste si uneori reuseste. Nu este un erou perfect si poate de aceea l-am iubit atit de mult. Vesnicile certuri dintre Habarnam si Stietot seamana mai degraba cu ceea ce exista si era specific culturii sovietice: lupta dintre oficial si neoficial.

Muzica lui suna straniu, pictura lui e caricaturala si neinteleasa, caci nu are trasaturile artei „adevarate”. Cuvintele pe care le alege pentru rima nu au nimic de a face cu „realismul” ceea ce il supara pe Stietot. Cind Stietot aude ca in versul lui Habarnam el sare peste oita dupa ce a sarit peste riulet, este revoltat: „De ce spui neadevaruri despre mine?”, Habarnam ii raspunde: „Nu striga, e doar un cuvint ales pentru rima!”.

Ceea ce mie mi se parea extraordinar in aceasta poveste era ca m-a facut sa cred ca acea lume exista cu adevarat. De fapt, era o lume pe care, cind eram copil, o asteptam, trebuia numai ca cineva sa vina sa mi-o daruiasca, sa mi-o arate. Cind am citit-o prima data, totul mi s-a parut cunoscut, intim, iar personajele aveam impresia ca le stiam demult. Era o lume in care ma regaseam perfect; pe care o uitasem, si pe care Nosov mi-o reamintise.

Habarnam e copilul perfect care chiar daca nu reuseste de prima data, nu renunta si incearca din nou. Iar dupa ce reuseste, incearca noi lucruri. El depaseste stereotipurile si e mereu in cautare de noi experiente. Nu invata formule de succes pentru a reusi in viata, nu stie decit o cale, aceea de a fi creativ. Eroul nu este un tip calculat si echilibrat. (Vorba unui prieten: un magar mort este perfect echilibrat)."

Thursday, September 07, 2006

Cum alegi un bun designer industrial

Mi-a venit intr-o seara, din cer senin, raspunsul la aceasta intrebare. De fapt, primul meu raspuns ar fi fost sa il pun sa imi gandeasca designul unei pipe. O sa va explic de ce ar fi fost ok si de ce nu intr-un post foarte lung si obositor, probabil. Al doilea raspuns, de data asta mult mai acceptabil, a venit destul de rapid in urma primului:

Il pui sa iti creeze un set de piese de sah.

E suficient pentru a verifica daca intelege ideea de unitate stilistica, daca esteticul urmareste functia, daca piesele reusesc sa isi pastreze caracterul distinct si sa se diferentieze intre ele, sau daca designerul s-a gandit la costul de productie ca la un criteriu. In plus, avantajul e ca ai intotdeauna in fata un etalon clasic, mai exact neoclasic, setul Staunton.



Apropo de acest set, trebuie spuse 2 chestii interesante.

Primul ar fi faptul ca succesul lui e mai degraba un simptom al unei revolutii care incepe in perioada victoriana, si care va da lumii multe exemple de design excelent: standardizarea. Faptul ca setul a fost gandit de mintea mesterului pentru a putea fi produs in masa, la un cost redus, l-a facut sa se raspandeasca foarte repede in lume si sa devina setul clasic de sah al perioadei moderne.

Al doilea lucru care merita mentionat e ca de fapt, designul acestui set nu ii apartine lui Staunton, ci lui Nathaniel Cook si/sau cumnatului sau John Jaques, proprietar al unei firme care producea jocuri - Jaques of London. La vremea respectiva (1849), Staunton, probabil cel mai bun jucator al momentului si autorul celei mai celebre rubrici de sah din istorie (Illustrated London News), a functionat doar ca celebrity endorser pentru acest set. Din cate stiu si din cate au cercetat istoricii, e foarte posibil ca acesta sa fi fost probabil primul caz de celebrity endorsement comercial, in sensul modern al cuvantului.

Hai totusi sa mai spunem ceva. Exista un Staunton care a avut totusi o contributie directa si majora in evolutia designului - botanistul George Leonard Staunton, care angajat fiind de Compania Indiilor, a descoperit acel Earl Grey consumat in cantitatzi industriale prin unele birouri pe care le cunosc, la naiba, atat de bine.

Monday, September 04, 2006

Absolut recomandat

Find the 82 Bottles. Si-un ingeras de votca in azur, vorba poetului. O sa va placa ...

Sunday, September 03, 2006

Dead standing

Gand 1

Astazi am invatzat o expresie noua - "Dead standing". In Suedia, cel mai bun lemn pentru schiuri este acela al copacilor morti, care reusesc sa ramana in picioare. M-am trezit gandindu-ma ca lucrurile se intampla la fel cu oamenii. Cand esti mort pe dinauntru, devii o unealta mai buna. Retii doar functia, arunci restul.

Gand 2

Sunt un colectionar inrait. Orice pipa pe care o cumpar are in spate o poveste, o istorie, un moment, un om, un loc. Un gand sau o fapta. Un context. Prima mea pipa Aldo Morelli am luat-o la recomandarea Paulei, pe Kiko am gasit-o asteptandu-ma in atelierul lui Hamzic din Sarajevo, Grandmaster-ul imi aminteste de Malta, atat de draga mie. Daca ar fi sa aleg o pipa care sa vorbeasca despre aici si acum, probabil ca ar trebui sa ii scriu lui Trever Talbert sa imi pregateasca o Morta, din stejar francez fosilizat, vechi de 4500 de ani. L-as ruga sa ii adauge un insert din lemn de maslin. In slavona, numele tau insemna pace.



Gand 3

M-am trezit in dimineatza asta dorindu-mi un Fairbairn Sykes si o ora cu un instructor scotian pe o pajiste, sa ne taiem gaturile ca intre prieteni. Nu sunt intr-o forma fizica foarte buna, dar cred ca un pic de exercitiu mi-ar prinde foarte bine.

Exista un obicei in lumea anglosaxona, ca atunci cand faci cadou un cutit unui prieten, acesta trebuie sa iti dea in schimb o moneda de argint. La cate arme albe am facut cadou in ultima vreme, probabil ca ar fi trebuit sa strang monede cat sa fac o salba, pe care sa i-o dau cadou lui Bubulica, cutitarul meu preferat, sa o procopseasca pe nevasta-sa cand s-o intoarce din puscarie.

Mana si cutitul, prietene.


Gand 4

Lectie de la un prieten vechi - Business or love affairs, never show to anyone the size of your damage.