Slow down, people!

Iesiti in parc. Acum.

Umblatzi descultzi prin iarba, dati-va de-a berbeleacul, inaltatzi un zmeu, hraniti ratzele, mirositzi florile... (in egala masura, daca vedeti tipi in halate albe, dube si multimi curioase, fugitzi! Traim intr-o tzara in care se glumeste putzin si de obicei nu rade nimeni.).

Dati un telefon acasa, sa vedetzi ce fac parintii. Intrebati-l pe ala micu' daca nu vrea sa va datzi impreuna cu rolele, sa mearga la film sau la Antipa.

Luati-va o zi libera. Hell, luati-va o saptamana libera.
Just stop for a while.

And also take a look at this nice ad for the Slow Down Week (January 14-20, 2007).

2006 in imagini

Ei bine, 2006 a fost ceea ce chinezii ar numi "un an interesant", plin de revelatzii despre om si lume. Unul din momentele sale frumoase a fost reintalnirea mea cu aparatul de fotografiat, rezultatul fiind vreo 50 de fotografii decente pe care m-am gandit sa le impart la inceput de an cu voi. De jos in sus si de la dreapta la stanga, 2006...

Parisul subteran

Motto:
"Iadul e aici, invartindu-si elicea prin aer." (Nora Iuga)

Metroul e un purgatoriu linistit. Un spatiu subteran in care intrand, te abandonezi regulilor sale aproape matematice.

E momentul final al unui exercitiu fortat de mecanica fina, a carui geometrie incerci sa o studiezi. Cauti in privirile lor usor absente si intelegi - iadul e despre uzura, iar uzura e un fluid plimbat prin tuburile sale comunicante, conform legii lui Bernoulli, dintr-o camera intr-alta. Esti in aripa stanga a unui sanatoriu pentru suflete, a la Bisericani, azil in care ramai claustrat o perioada, miscandu-te mecanic, pedepsit sa induri propria ta uzura.

Altfel, te intrebi, de ce atata faianta pe peretzii curbi?

Aproape Mos Craciun

Ciudat cum, imbracandu-te in Mos Craciun pentru niste copii, simtzi dupa un an ca ai un anume gen de responsabilitate fata de ei. Ieri, vazandu-l din masina pe unul dintre pustii in cauza, de mana cu taica-su, am simtit nevoia imperioasa sa opresc, sa intorc si sa impart cu el jumatatea de ciocolata primita de la I.

Are undeva in jur de 4-5 ani. Da foarte serios mana cu mine, imitandu-si parintele, dar neintelegand prea bine cine sunt.

-Vrei ciocolata?, ii spun...
- Ce fel de ciocolata e? ma intreaba el privind-o vag interesat.
- Poiana.
- Ah, nu. Mie nu imi place Poiana!, imi raspunde foarte hotarat.

La care taica-su, om din bransa, imi raspunde oftand:

- Ce sa ii faci, branding-ul...

Trezirea din vis

Zbor spre Paris, low-cost. Adorm inghesuit, mecanica complicata a aripii lasand loc unui altfel de zbor, mai lin. Fluturi, inotand incet in marea de intuneric, departe de insule...

Suntem foarte vulnerabili acum, la iesirea din crisalida...

Sunt trezit de gingle-ul interfonului.

-Doamnelor si domnilor, va vorbeste capitanul Dumitrescu. Am astazi rara ocazie de a folosi unul dintre privilegiile de care se bucura capitanii de vase si aeronave: acela de a oficia casatorii la bord...

Undeva in partea din fata, doi oameni isi unesc destinele, la 10.000 de metri altitudine. Ma topesc induiosat in sampania din paharul de plastic, impreuna cu piscotul. Inainte de a fi un comunicator, sunt un dobitoc batran si sentimental, iar brandingul este despre experiente memorabile.

"E adevarul palida zapada, sau fluture al carui vierme sunt?"

Ce importanta are, pana la urma? Ce rost au aceste intrebari? E gresit sa te intrebi daca trebuie sa crezi sau nu. Povestile trebuie traite, precum senzatia zborului.

"Parul tau, explodand ca sampania, il bea vantul mirarii din sud
O sa te duc acolo cu sania, sau calare pe un flutur mamut."

E iarna la Paris. E suficient. Iar asta a fost un zbor despre care imi voi aduce aminte.

.

Astazi e 1 ianuarie. Ziua mea, domnilor, iar sticla de sampanie primita de la A. anul trecut (multumesc, prietene) tocmai s-a terminat, alaturi de un Cohiba Robusto Extra. Si clatitele, clatitele sunt absolut incredibile...