Tout est perdu, fors l'honneur

Motto
"Madame, [...] de toutes choses ne m'est demouré que l'honneur et la vie, qui est sauve."

Francisc I, capturat dupa batalia de la Pavia in 1525.

Aseara, rasfoind distrat un catalog de trabucuri, am realizat ca traditia a mai pierdut un bastion, in lupta cu secolul XXI. Citeam stirile: Cohiba si Montecristo pot fi in sfarsit gasite in format Robusto; Dunhill si-a refacut rezerva de Aged Cigars din Republica Dominicana, in timp ce nicarguanii de la Oliva au intrat pe piata germana.

Apoi, socul. Zino Mouton Cadet, ultima citadela a vechii strategii de naming de la Zino, si-a schimbat numele in Zino Classic. La fel si Avo Uvezian, brandul creat pentru a-l onora pe compozitorul acelui "Strangers in the Night", cantat de Sinatra in '60.




Vad scena, cu ochii mintzii. Some fancy consultants vin si explica boardului ca cele doua branduri ale gamei Zino au nume greu de retinut de catre consumatorul modern. Ca equity-ul se va conserva mai bine in numele gamei.

La aniversarea a 100 de ani de la nasterea lui Zino Davidoff si a 80 de ani de la cea a lui Avo, modernitatea ne baga pe gat un nou cuvant, simplu, usor de retinut, pe care l-a ales pentru a inlocui patina si savoarea unei epoci - classic. De astazi, suntem istorie. Suntem epoca clasica.

Ma imbrac si ies pe usa, incercand sa cumpar un ultim Zino Mouton Cadet nr. 6, pe care vreau sa il fumez in cinstea acestei epoci care piere. Ajung la tutungerie, unde dau nas in nas cu noua generatzie. E normal, tutungeria e mai nou in mall. E o ea. Ea vinde produse. In consecinta, zimbeste comercial:

"- Cu ce va pot ajuta?
- As vrea un Mouton Cadet nr. 6, domnisoara.
- Aaa, aia e denumirea veche, se cheama Classic acum. Avem Classic. Nu va facetzi griji, produsul e acelasi, eu asa am inteles."

Intre noi fie vorba, e gresit. Mai nou e produs direct in Honduras, inainte era facut in Republica Dominicana, desi formatul si compozitia erau specifice Hondurasului. Ca sa citam in continuare din Francisc I, "souvent femme varie, et bien fol qui s'y fie".

"- Totusi ceva s-a pierdut, o contrazic.
- Numele?, ma intreaba ea usor contrariata.
- Onoarea, domnisoara. Onoarea si traditia din spatele lui."

Iaca-asa am discutat eu cu o domnisoara usor naiva despre cum se pierde onoarea, jucandu-ne cu trabucuri.

Aproape clintonian.

Luari de pozitie

Nu stiu cum se face, dar astazi m-au tras de maneca trei exemple usor amuzante despre cum sa iti inventezi o categorie pe care sa o domini, asa cum ne-au invatzat Al Ries si Jack Trout in cartile lor. In sfarsit, probabil ca vor fi consumatori care vor accepta genul asta de pozitionare. Let us proceed.


The "After sports footwear"

In hol la mall, el, stapanul, viseaza ca a castigat raliul Paris-Dakar, privind cu jind la logo-ul pictat pe un Pajero (ce nume predestinat) pe care evident, nu si-l poate permite. Isi doreste in secret gloria lui Alain Prost, idolul generatiei sale. Vrea sa bea o bere rece dupa cursa, in blitzurile ziaristilor, si sa stopeasca fetele cu sampanie. Dar nu poate, motiv pentru care va apela la o varianta ceva mai ieftina. Pielea lui isi va lua portia de deodorant Mennen, iar gatul, gura si stomacul vor primi isotonic, chiar daca el nu a depus efort.

Laba piciorului e si ea un mic personaj, ale carui frustrari au fost modelate dupa chipul si asemanarea lui. Ea... Ea nu a primit adidasi. Nu are un vehicul decent, care sa o faca sa se simta mandra si increzatoare. Brusc, tragand cu ochiul prin gaura din pantof, descopera paleativul, protejat de lumea incojuratoare intr-un cub stralucitor de stiplex... Allez y, Alessi! ...Profita de momentul lui de neatentzie, cu dexteritatea unui caine obisnuit sa ude stalpul in cele cateva secunde in care stapanul isi cumpara de la chiosc Pro Sport, Piata Auto si Libertatea.

E un "ceva" fantastic, genul de lucru pe care il uita un borg la dusuri, cand isi face schimbul de ulei. Pana si ea accepta ca un sportiv nu poate purta o pereche de slapi obisnuiti "dupa". Dar lucrurile sunt duse un nivel mai departe - vag, nu prea intelege ea ce e cu the tech style...

Sa explicam totusi.

Paradoxal, design sells more than tech, and tech sells more than sex. Simptom al castrarii, XXI century style.

Precum una dintre acele arme necavaleresti (pusca, submarinul, mitraliera - Gatling era doctor, apropo), tehnologia ia insidios locul performantei fizice, chiar si in sport. Chiar si la nivel de iluzie. And it all starts with the soft underbelly - recuperarea post efort sportiv, care nu e chiar acelasi lucru cu sportul, nu!? Este elementul complementar acestuia. E o stiinta. Trebuie sa acceptati asta.

Doar ca aceste lucruri nu ar trebui spuse, iti bati joc de public daca o faci. Ele ar trebui exploatate mult mai subtil. Facute, nu comunicate. E ca si cum in mijlocul revolutiei industriale, ai avea tupeul sa le vinzi ceasuri muncitorilor chartisti la iesirea din sectie, dupa ce au sabotat la plecare masinile care ii transformau in someri. O dovada de hutzpah. Vinzi sau iei bataie.

Evident, sunt unul din aia care ar fi administrat bataia. Sportivul nu ar trebui sa stie ca e asistat tehnic, e parte a iluziei pe care o cumpara. Uite de aia am ajuns sa urasc oamenii si brandurile pentru care genul asta de pozitionare functioneaza. Putina subtilitate, la dracu.

Ma enervatzi.

Unul din lucrurile pe care nu voiam sa mi le aduc aminte despre mine e ca imi cumpar ghete Caterpillar (extensie de brand) pentru ca ma fac sa ma simt rezistent si reliable, ca un buldozer american. To make matter even worse, exact cam din aceleasi motive isi cumparau neonazistii ghete Doc Martin's - credeau ca o sa dureze 1000 de ani, precum Reich-ul german. Metoda e de fapt aceeasi, chiar daca packagingul/identitatea de brand/ideologia se schimba. Asa se vand iluziile.

Uite de aia dati voi banii aiurea pe lucruri, pentru ca sunteti dispusi sa ascultati pe unii cum filosofeaza in jurul unei perechi de shlapi.


The "Meteo Thriller"

O sa citez din descrierea furnizata de editura... "Apocalipsul negru este al doilea meteo thriller scris de expertul italian în meteorologie Alessio Grosso."

Cine sunt acesti oameni care citesc meteo thrillere, stau si ma intreb. Or fi ei acei studenti la geografie care dispar in negura din spatele birourilor, in agentiile de turism?

Sunt cei care asteapta apocalipsa si se plictisesc in salile ei de asteptare? Sau poate primii membri ai filialei romane a Cercului micilor vanatori de tornade, creat de un tip de la Discovery, care nu stia sa puna Romania pe harta, dar stia ca Budapesta e capitala ei.

Ei bine, traim intr-adevar vremuri bizare, iar semnul cel mai clar nu e schimbarea climaterica, ci faptul ca poti pune un descriptor de genul asta pe o carte si ea se va vinde mai bine. Cu un succes real, care te va convinge ca trebuie sa scrii o continuare.

Cat despre subiect, what can I say... "In aceasta lucrare, intr-un peisaj de sfarşit de lume, o curajoasa echipa de reporteri de televiziune, (sic) strabate Europa si Statele Unite pentru a descoperi de ce a innebunit natura. In drumul lor, temerarii reporteri intalnesc furtuni, valuri ucigatoare de caldura, seceta, invazii de insecte si alte fenomene naturale distrugatoare."

Fighting the evil, with their mighty microphones. La fel de bine, putea fi vorba de un grup de lacatusi din Brasov care vor sa castige turneul de la Wimblendon... No, wait. Astea ar fi memoriile lui Nastase si Tiriac. Eh, aproape ca se poate, vorba unui prieten.

Oricum, incepe sa mi se faca dor de anii aia in care vremea era subiect de discutie banala, cand te intersectai cu vecinul de la trei.


The "Nu Jazz, Funky Bossa Nova & Lazy Trip Hip" thing











Sunt misto, am peste 18 ani si ma cred putin artist (nu sunt, "ma cred"), imi place muzica buna, therefore ma voi duce joi la acest eveniment, cu atat mai mult cu cat am invitatzie. De fapt, ma apropii vertiginos de 30, pe vremea mea a distorsiona lucrurile era un lucru nasol, iar despre trip-hop stiau o mana de oameni.

Ma duc sa vad cat de tare se esentializeaza sabloanele, in materie de lifestyle si muzica. What the hack is this "nu jazz, lazy trip hop & funky bossa nova" thing? Probabil niste sub categorii in care fratzii electrici si invitatii lor vor fi, evident, cei mai tari din Romania...

Cine si ce a mai furat lately

Dupa cum stiti, in orice designer sau creativ exista tentatia aruncatului cu privirea la ce au facut altzii, pe alte pietze. In agentii se numeste "etapa de cercetare", "inspirational", "cercetare competitiva", etc. Eufemisme... sunt putini cei care folosesc procesul pentru a nu merge pe cai batatorite, sau pentru a se feri de acuzatii de plagiat. Ii numeri pe degete. O a doua categorie, destul de extinsa pe la noi prin batatura, sunt cei care fac asta pentru a copia elemente de comunicare: design style, modele functionale, personaje, tone of voice etc.

Mai exista insa si o a treia specie - cei care copie grosier, porceste, ingrozitor, fara jena. Iata cateva exemple recente:

1. Spotul de la Zapp vs. cel de la Nextel, caz deja dezbatut de ceva vreme.

2. Eticheta de la Sec de Murfatlar vs. cele pentru Greystone Wine create de James Cross si premiate de AIGA (American Institute of Graphic Arts) in 2004.

Iata si un new entry de nivel 2, care ma deranjeaza la un nivel cat se poate de personal:

3. Arhiva de vise de pe http://www.coca-cola.ro/ (Coca-Cola Romania) vs. tufaciviitorul.ro (Connex). Acum ca D'Arcy nu mai e, iar Connex a devenit Vodafone, cine dracu sa mai protesteze. Iaca o fac eu, pentru ca TFV ul a ramas proiectul meu de suflet. Magarilor, nici nu l-ati lasat sa se raceasca bine.

Two smoking barrels

Acum cateva zile, unul din acele rare momente de bucurie. Imi suna telefonul, sunt cei de la TTI, au reusit sa onoreze o comanda speciala facuta de mine cu o luna in urma: 10 pachete de Handelsgold no. 154 si 10 de Hunor Szivar. De negasit in Iasi, distribuite foarte rar in Romania. Sincer, nu credam ca o sa mai aud vreodata de povestea asta, imi luasem gandul de la ele.

Stiti ce sunt tzigarile de foi? Inductori emotionali, cel putin pentru mine. Fumezi intr-o dimineatza un Handelsgold no. 154 si automat undeva in tine se aude "Where flamingos fly", a Mariei Raducanu. E uimitor cat de usor se asociaza lucrurile. Aproape mecanic. Fum albastru, Raducanu, uneori dimineti linistite.

Ca pozitionare, in mintea mea de consumator, Handelsgold-ul no. 154 inseamna clasa-de-mijloc-care-traieste-bine, nostalgica-totusi-dupa-coloniile-din-Indiile-de vest. Inseamna bun simt, confort neostentativ. Inseamna Tzarile de Jos. Le-am descoperit intai trabucurile, No. 1. classic si No. 301, apoi pachetele negre si lucioase care ascund cate 10 cigarillos. Vorbesc prostii, intai a fost acel pachet de tutun...

Intamplare.

Venit acasa in B., ma opreste pe strada un personaj foarte interesant, un interlop negricios, la care uneori mai schimbam valuta. Genul in a carui casa exista o mica pestera a lui Ali Baba, plina cu electronica, haine si alte lucruri "achizitionate" de o duzina de colegi de breasla de prin Belgia, Olanda, Germania.

"Buna... Nu e cumva ziua ta in perioada asta?"
"Ba da, peste trei zile."
"Treci pe la mine diseara, am ceva pentru tine."

Curios, il vizitez. Discutam, imi arata noua "colectzie". La un moment dat imi spune: "stai o clipa". Se duce, cauta in torpedoul unei masini parcate in curte si se intoarce tinand ceva in mana. "Tocmai mi-au adus baietii masina asta, uite ce am gasit in torpedou :) M-am gandit sa ti le dau tie...La multi ani!".

In mainile sale, o pipa si un pachet de tutun Handelsgold.
Potlach-ul, darul in tutun al indienilor nord americani.

...

Hunorul, celelalte tzigari de foi preferate ale mele, sunt din perioada mea proletara. Sunt tzigari-de-foi-unguresti-ieftine-cinstite-tari-si-fara-pretentii. Tzigara de foi a zidarului care a reusit sa isi faca o afacere in constructii si descopera brusc micile placeri ale vietzii. A micului antreprenor, care incepe sa gandeasca constructiv. O tigara de foi care miroase a inceputuri si a entuziasm. Genul care o gaseai pe jumatate fumata, intre dintzii unui sef de tura, la etajul 25 al unui Empire State Building aflat in constructie ... " Don't have any? Make one, god dammit! ". Genul de tzigari de foi fumate in timp ce se construia America.

Intamplare.

In perioada in care mai gaseam Hunor in Iasi, existau doua locatii de unde puteam sa cumpar asa ceva. Una foarte aproape de locul meu de munca si o a doua pe care o mai vizitam uneori, cat sa le amintesc ca exist. Cobor din birou, intru in prima tutungerie:

"Un pachet de Hunor, va rog."
"Sa stiti ca nu mai avem, dvs. l-ati luat pe ultimul si nu ne-au mai aprovizionat saptamana asta."
"Pai ma pierdeti de client, ce facem :)"
"Rezolvam noi cumva, stati linistit. Treceti pe la noi peste vreo doua ore."

Ies, ajung din nou birou, cand - imi suna telefonul. Era vanzatoarea de la tutungeria numarul doi: "Stiti, ne-au sunat cei de la tutungeria unu. Ne-au rugat sa le dam la schimb cu altceva cateva pachete de Hunor, avem voie sa dam din rezerva dvs.?"

Eram singurul fumator de Hunor din Iasi.
Uite de aia le lipseste romanilor spiritul antreprenorial. Nu fumeaza ce trebuie.

Divertisment & Istorie

Astazi ne luam zi libera si facem educatie, chestiune foarte necesara unui comunicator.

O sa avem putin divertisment de la Wulff Morgenthaler, o echipa de caricaturisti danezi foarte dragi mie. Daily strips, mult absurd, nu au tabu-uri, pregatiti-va pentru ce e mai rau :)

Nu in ultimul rand, o sa ne aruncam ochii pe o expozitie interactiva despre viata si cariera lui Winston Churchill, cu un accent pe relatia sa cu Statele Unite - "Churchill and the Great Republic".

Context & comunicare

Pe Intercontinental, o reclama uriasa la un restaurant cu nume aberant: "Madrigal Steak House". Ce au in comun coralele si cowboy-ii? Poate doar pe baietii de cor, daca ar fi sa ne luam dupa un film recent.

Atributul asta mergea cel mult la vinuri, domnilor. In rest, lectie de viata: exista oameni si lucruri carora chiar nu ai cum sa le atasezi adjectivul "sofisticat".

...

Cautand niste tigari de foi pentru drumul de noapte, descoper in interiorul pachetului un slogan despre care mi-a fost foarte greu sa decid daca e ingrozitor de prost sau genial de absurd:

"Hapiness is a cigar called Hamlet".

A decis contextul. Datorita unui packaging modest, dar curatzel, ii poti banui de subtilitate.

...

Azi-noapte ascultam romante evreiesti in timp ce sofam vesel pe ruta Bucuresti - Iasi, dupa un week-end mai mult decat agitat. Trec pe langa un indicator si citesc foarte distinct - "Liban". Franez, marsarier, ma uit din nou. Probabil ca cineva a schimbat foarte repede indicatorul, pentru acum scria pe el "Lehliu". Too much klezmer, I tell you.

Ma intreb ce asculta I. la Petrosani, cand citind inscriptia de pe cosul de fum al minei Livezeni, a iesit Venezuela. Probabil ca pe mine, certandu-ma la doi metri mai incolo cu cineva, precum Chavez cu americanii.

Oricum, asta e nimic in comparatzie cu ce mi s-a intamplat sofand pe aceeasi ruta, tot noaptea, tot in conditii de nesomn si stres acctentuat: trecand pe langa indicatorul cu numele comunei "Vanatorii mari" am avut senzatia ca vad langa el un masai cu sulitza si scut, la lumina farurilor.

Why did the chicken cross the road?

Privind spoturile Uniunii Crescatorilor de Pasari din Romania ("Strada" si "Circul"), mi-am adus fara sa vreau aminte de aceasta gluma, foarte populara in spatiul american. Si nu doar datorita numelui, ci si datorita faptului ca cele cateva zeci de variante de raspuns imaginate in peste 50 de ani vorbesc mai mult despre autorii reali sau presupusi, decat despre puiul in cauza.

Karl Marx, de exemplu, ar fi raspuns ca e o chestiune inevitabila istoric. Kant ar fi spus ca puiul, ca fiinta autonoma, si-a folosit liberul arbitru si a ales sa traverseze. Una peste alta, mie mi-a placut raspunsul neaos american: the chicken crossed the street because he had to.

E o non-gluma, dar tocmai asta o face amuzanta. E in acelasi timp un raspuns cat se poate de serios, care vorbeste despre spiritul american: cand ai in fata o situatie potential periculoasa, trateaz-o ca pe o oportunitate si fa ceea ce trebuie sa faci pentru a ajunge in siguranta si eventual profitabil acolo unde trebuie sa ajungi.

Ajunsi la o rascruce de drumuri, crescatorii romani de pui s-au gandit si ei la un raspuns. Din pacate, spre deosebire de americani, au ales varianta lui balcanica: in opinia lor, puiul a trecut strada ca sa ne radem (pe noi, ne, ni). Si de data asta, in loc sa facem ceea ce ar fi trebuit sa facem, precum americanii, ne-am ras cu totii. Si agentia, si clientul si consumatorul, ba chiar si critica de specialitate.

Don't get me wrong, imi place absurdul - e un hovercraft care se deplaseaza rapid, ricosand pe un ocean de prostie, stropit de picaturi de inteligentza. In comunicare insa, e un joc periculos. Lasa vasul sa se scufunde prea tare, and it will drag along, absurdul va trece de la voluntar la involuntar. Ajungi sa te razi, cand trebuia sa razi.

Din pacate, se pare ca spotul Transavia a lansat un nou trend in domeniu.


Web

http://www.fengpui.ro/

Situl a fost facut de Webstyler. E reusit estetic, relativ bine desenat. Mecanica comunicarii este in schimb una defectuoasa, dialogurile intre "puicutze" relativ anoste si nefolositoare. Deduc din printuri ca mesajul comunicat ar fi trebuit sa fie "Puiul gatit nu iti face rau". Daca am pune la final clasica intrebare: "Ei copii, ce am invatzat noi astazi?" raspunsul e destul de sec in acest caz: "Puiul poate fi pregatit pentru preparare in vreo 4 feluri." Atat.


Print





Ambele executii spun ceea ce ar fi trebuit sa spuna, desi au atasate niste mesaje colaterale cumva nu tocmai necesare. Este cel mai bine construit element al campaniei, dar foarte probabil si cel mai putin vizibil.

Dintre elementele mai putin dezirabile, cel mai pregnant mi se pare ideea existentei totusi a unui risc potential, care transpira din context: barele custii, faptul ca a-ti baga capul in gura unui animal periculos este o chestie spectaculoasa tocmai pentru ca e foarte riscanta, iar dresorul e un tip special pregatit pentru sportul asta, care isi asuma riscul. Contextul spune "exceptie", nu "regula".

In plus in executia cu menajeria, exista sansa sa interpretezi lucrurile un pic altfel: Puiul arata ca un animal nefericit, daca nu bolnav. Arata ca si cum nu ar vrea, sau nu s-ar putea ridica din loc. Faptul ca nu e interesat de mana intinsa printre gratii, ca are apa trasa aproape, toate sugereaza mai degraba statism, tristetze si apatie. Inclusiv copilul pare a se afla acolo din compasiune pentru "animal". Faptul ca "se uita" unul la altul mai atenueaza din senzatie. Pe de alta parte nu se ating, caz in care ar fi trebuit creata senzatia de miscare. Ar fi trebuit creat un contrapunct. Apa plasata nu langa pui, ci undeva mai in spate, langa un culcus abia parasit si cu un pui la jumatatea drumului intre el si copil, eventual.

In extenso, chiar ideea ca circul inseamna iluzie, iesire din cotidian, scade din valoare unui mesaj care ar fi trebuit sa spuna ca sistemul functioneaza in 100% din cazuri.

Spot TV

Strada
Client Service Director: Mirela Angelescu
Group Account Director: Ramona Sima
Account Manager: Teodor Cucu


Circul
Creative Director: Emilian Arsenoaiei
Copywriter: Corina Bacanu
Art Director: Theodor Sandu

Tehnic, la nivel de copy, in 2 fraze intalnesti afirmatii categorice (niciodata, dintotdeauna...), verbe impersonale (se stie dintotdeauna ca), confuzie intre cauza si efect - puiul biosecurizat nu prezinta nici un risc ("De ce? O sa va arat...") pentru ca daca lovesti o batrana in cap cu el, scoate un zgomot amuzant si ricoseaza ca si cum ar fi o minge de cauciuc, in timp ce ea, batrana, desi are un mic recul, nu pare a fi foarte impresionata de efect.

Mai intalnesti un bucatar care face nu doar afirmatii demne de un doctor veterinar ("puiul biosecurizat nu prezinta nici un pericol"), ci si niste experimente amuzante pe consumatori. Genul care pune mana direct pe carne, desi ti-o prezinta pe un suport mobil si isi poarta mandru boneta si halatul. Genul fara manusi.

E consumatorul batut in cap? Da. La propriu, dar si la figurat. Cam asta sugereaza spotul. Ca de fapt, problema nu e la ferme, ci la o categorie de consumatori cam ipohondri de care noi, ceilalti, consumatorii misto ar trebui "sa ne radem". Sunt batranele trecute, smochinite, nasoale, care inca se mai rujeaza si isi vopsesc parul rosu in sperantza ca fantoma ofitzerului care le curta in '40 se va intoarce la ele, sa le invite la vals in Marele Salon.

Problema mea este ca m-am cam saturat sa fiu luat la misto, ca si consumator. Cred ca de data asta o sa ma duc in grupul celalalt, si o sa fiu nashpa pana la capat. Cred ca o sa ma deghizez in bunic (ca tot am vocatzie) sau in Mihail, caine de de circ si o sa ma duc la bucatarul asta vesel sa il intreb, la finele campaniei:

Si eu, daca vreau sa vad niste argumente reale in favoarea fermelor biosecurizate, sau sa invatz ceva mai multe despre puii astia minune care reusesc sa fie femei frumoase pe web, animale de circ in print si mingi de tenis in clipuri, unde ar trebui sa ma uit?

Brandcamp

My ex-employer, Grapefruit, va organiza in 22-23 noiembrie "Brandcamp", un eveniment destinat unei mai bune educari a pietei in legatura cu procesul de branding.

BrandCamp — Focus on the Branding Process is the first in a series of branding events, responding to the increasing interest and importance of this profession. The participants will be given the chance to share in on the various views on the branding process of marketers, advertisers, brand strategists and designers, both client and agency-side.

Printre invitatzi, Ollins, Tony Spaeth si Alina Wheeler. Ollins o sa isi prezinte probabil cartea, si nu e din punctul meu de vedere un point of interest, e doar un nume pe afis. Eu unul m-as duce probabil pentru Tony Spaeth, pe care il stiti de pe identityworks.com, un consultant care am ajuns sa il pretuiesc pentru analizele sale pe identitate vizuala. Alina Wheeler e inca un wildcard ca si speaker, in ciuda unui credential bine pus la punct. Sunt totusi sanse mari sa merite. Marturisesc ca nu i-am citit cartzile, insa era foarte laudata pe la noi prin batatura. Nu prea inteleg ce cauta pe aici tipul de la MIT, pare usor ratacit.

Atractia sunt in schimb workshopurile cu tipii de la Landor si de la Karakter. Karakter sunt cei care au creat noul brand Novartis, dupa fuziunea din 1996 intre Sandoz si Ciba-Geigy. Landor, nu va mai spun cine sunt. Sunt istorie in domeniul asta.

Una peste alta cam mult design grafic, cam putina strategie. Grapefruit, un program ceva mai clar al evenimentului si o scurta descriere a sesiunilor, please?

Wor(l)d War III

Cateva exemple de figuri de stil folosite in retorica nord-coreeana, cumva interesante in contextul politic actual. Nu de alta, dar in anii urmatori s-ar putea sa le citim pe rachete, fara sa avem nevoie de ochelarii de apropiere.

Becali, marca inregistrata

Gigi Becali si-a inregistrat numele ca marca pentru 45 de clase de produse si servicii, all over the Nice classification system. Conform declaratiilor proprietarului, "aceasta marca nu va fi pusa decat pe lucruri mari. Banca Becali, televiziunea Becali, ziarul Becali, medicamentele Becali". Una peste alta, nu e o miscare chiar prost gandita. Sunt absolut sigur ca branza care i-ar purta numele s-ar vinde foarte bine, dupa cum si tricotajele din lana.

Ultimul cartus

Industria creativa de peste Prut reuseste in ultima vreme sa ma surprinda in mod placut.

Prima chestie, s-au miscat mai repede decat noi la capitolul branding de tara. Si rezultatul e chiar decent, avand in vedere constrangerile. A doua chestie, in Chisinau, spre deosebire de Bucuresti, exista o agentie dedicata consultantei pe naming - Phenomena. Nu sunt straluciti, dar sunt din nou inaintea noastra. A treia chestie: din cand in cand, vezi iesind din mainile unor oameni de acolo niste lucruri cat se poate de decente, precum website-ul Intreprinderii de Stat "Cartus". Nothing fancy, just a good example of old school style. Textul mai trebuie corectat si pe alocuri rescris, mai sunt niste linkuri care duc aiurea. Oricum, estetic vorbind, e ok. Bravo Kinetik.

Gata, promit, asta a fost ultimul cartus. Problema mea e ca traiesc la marginea imperiului, unde inevitabil, ajungi sa discuti despre cai, caini si arme.

Nostalgia

Which kind of reminds me...

În anul 1678, medicul elvetian J.J. Harder din Basel propunea breslei sale un nou termen - Heimatweh, cuvînt format din Heim = camin, vatra, patrie si Weh = durere, suferinta, boala. Cuvantul apare pentru prima data in lucrarea intitulata: „Dissertatio de Nostalgia oder Heimweh oder Heimatsucht” (boala, obsesie a dorului de patrie), rezultat al observatiilor sale profesionale asupra mercenarilor elvetieni, angajati in razboaie pe tot cuprinsul batranei Europe.

In romaneste, nostalgie. Definitie de dictionar psihiatric:

"Aside from the common meaning of dwelling on the past, nostalgia is also a dated psychiatric term often applied to soldiers suffering exogenous anxiety or combat fatigue leading to obsessions of returning home. Symptoms included extreme apathy, an inability to concentrate, excessive physical fatigue, an unwillingness to eat or drink leading at times to anorexia, a feeling of isolation and total frustration leading to a general inability to function."

Wor(l)d War II

Luger Parabellum/Naming


Imagine simbol a Germaniei militariste, Parabellum-ul a fost dezvoltat de Georg Luger in 1898. Datorita ergonomiei si acuratetii sale, in scurt timp a devenit pistolul regulamentar al ofiterului german, pastrandu-si acest status o buna perioada de timp, pana la introducerea Waltherului P38.

Numele lui vine de la un proverb latin: "Si vis Pacem, Para bellum". "Daca iti doresti pacea, pregateste-te pentru razboi".

The Devil's Brigade/Slogan

Cunoscuta oficial sub denumirea 1'st Special Service Force, The Devil's Brigade si-a castigat numele si reputatia pe fronturile din Italia si sudul Frantei. Alcatuita din 1600 de canadieni si americani bine pregatiti pentru lupta in munti, brigada se specializase in atacuri de noapte asupra unor tinte dificile, dar importante strategic. Au cucerit pozitii germane aparent insurmontabile in muntii de langa Rocca d'Evandro, au capturat Monte Samucro, au tinut flancul drept al capului de pod la Anzio, au fost prima unitate aliata care a intrat in Roma. In perioada celui de-al doilea razboi mondial, brigada a suferit pierderi de 77% din efectiv, ucigand peste 12.000 de inamici si luand 7.000 de prizonieri. Dincolo de fetele vopsite in negru, care au inspirat "nom de guerre"-ul atribuit de germani, raidurile lor agresive in zona controlata de inamic erau intotdeauna revendicate, unitatea lasandu-si semnul distinctiv - o inscriptie pe zid, sau o carte de vizita, cu un scurt text in germana:

"Das Dicke Ende kommt noch" - " The worst is yet to come."



Quisling / Word coining

Cand Germania a invadat Norvegia in aprilie 194o, Vidkun Quisling, unul dintre politicienii locali de orientare national socialista a marcat o noua piatra de hotar in istoria comunicarii: a fost prima persoana din lume care a anuntat o lovitura de stat la radio, in direct.

Incet-incet, un nou cuvant si-a facut loc in dictionarele englezesti, italiene, norvegiene, daneze, suedeze, olandeze, grecesti, croate si sarbesti - "quisling". Acesta desemna un anume tip de tradator, politicianul colaborationist dispus sa respecte interesele ocupantului in dauna celor ale propriei tari, din convingeri politice.

Termenul a fost consacrat de ziarul britanic "The Times", fiind folosit pentru prima data ca substantiv comun in titlul numarului sau din 15 aprilie 1940 - "Quislings everywhere".

...

Sorry, am ascultat astazi niste discursuri ale lui Churchill si am devenit brusc foarte nostalgic. Bare with me.

Alfred Eisenstaedt

"In 1932, I traveled to London hoping to photograph George Bernard Shaw. People told me he was very difficult and inaccessible, but I was also told that he was a vegetarian. So I bought a bunch of bananas and sent these, together with a portfolio of my photographs, to his home at Whitehall Court. Two days later I was asked to visit him. He looked through my photographs and said, 'You don't have to make me pose, I am a photographer myself.'"

Alfred Eisenstaedt. Urat ca un strumf beat, dar fotografiind istoria.

Enter the copywriter

Advertising... an exciting vocation for any person who yearns to have their creativity ignored by thousands, or even maybe millions of people!

McCann Erickson, Enter the Copywriter

Horeca

Laurentiu, Arte Cafe/Casa Kogalniceanu

"- Buna ziua, Laurentiu!
- Bine ati revenit. Cum a fost week endul?, ma saluta chelnerul meu preferat.
- Excelent, prietene. In Bucuresti mirosea a toamna. Prieteni, intr-o ceainarie. Am haladuit prin Lipscani, am fost noaptea undeva pe strada Mantuleasa... Din pacate nu voi consuma alcool in seara asta. Mai am de lucru si oricat de putin ar fi, m-ar enerva ideea ca imi bantuie prin sange. Cred ca o sa vreau o ciocolata calda, da' sa nu ma urati.

Paranteza. Barmanii urasc ciocolata calda, precum si pe clientii care cer asa ceva. This is no challenge for them. Se simt ca in acel clip de la Zapp, in care unui stilist care voia sa tunda sauvage clientul ii spune sa il ia pierdut la spate. Inutili.

- Bine, dar sa stiti ca nu o sa ii spun lui Vlad (barmanul) ca e comanda dvs., pentru ca o sa se sperie ca ati patit ceva.
- In aceasta biserica a alcoolului, in care eu aveam o strana... ii spun, oftand melancolic
- Stiu... ma completeaza Laurentiu, zambind intelegator. Ati ajuns sa cantati la cor."


Sadik, Warda/"Fasia Gaza"

Intotdeauna l-am banuit pe Sadik ca este un geniu al comunicarii. E un irakian mustacios si zambitor, intre doua varste. Tine o shaormarie sordida pe numele ei Warda ("Trandafirul", in araba) in ceea ce iesenii numesc "Fasia Gaza" - zona din spatele Facultatii de Farmacie si Medicina, pe Independentei. Aici si-au deschis afaceri cativa arabi, fosti studenti medicinisti, si brusc strada a inceput sa arate a Orient Mijlociu.

In mod cert, e un loc al contrastelor.

Ai cateva motive sa revii: vinde cateva specialitati arabe, pe care le face foarte bine. Sosurile sunt excelente. Omul pastreaza o relatie personala cu clientii, pe care ii intampina intotdeauna.

Pe de alta parte, locul este insa inspaimantator de kitschios. Gresia de pe jos si-ar gasi locul intr-o baie de benzinarie socialista din '80. De sub lambriurile ieftine tasneste un tapet imitatie de mamura, in timp ce in zona de preluare a comenzilor troneaza o "lava lamp" ingrozitoare.

Brusc, realizezi ca exista un motiv pentru care desi isi permite, Sadik nu renoveaza locul. Aceasta combinatie de contraste are pana la urma un scop - Warda nu este un loc in care sa iti doresti sa ramai. Aici kitsch ul este un efect studiat. Nu e unul dintre acele locuri fashionable, unde domnisoarele lancezesc cu orele in fata unui frape, unde lumea se duce pentru a vedea si a fi vazuta. Ai venit, ai mancat, ai plecat, iar asta inseamna probabil undeva intre 30%-50% mai mult profit pentru Sadik.

Si daca inca mai aveti dubii despre subtilitatile de comunicator care se ascund in acest om, iata si cireasa de pe tort - pe un perete, deasupra unei intrari, dispuse simetric si inramate identic, exista doua tablouri:

In dreapta, un citat din Coran, in araba. In stanga, o stereograma de mari dimensiuni, cu pinguini.

Habarnam si prietenii sai

Apropo de branding, discutam cu niste timp in urma cu un coleg din Grapefruit despre elementul cel mai dificil de controlat din comunicarea corporatista: factorul uman, modul in care oamenii reflecta personalitatea si valorile brandului, cultura organizationala a companiei.

Ca sa pastram caracterul relativ didactic al demersului, dupa cum ne invatza domnul Aaker, pe langa oameni, brandul este comunicat pe alte trei cai: comunicarea formala, serviciile si produsele pe care le oferi si mediul fizic in care iti desfasori activitatea, lucruri care vorbesc in egala masura despre tine.

Revenind, dupa indelungi deliberari, am ajuns la concluzia ca metoda simpla si corecta e sa alegi foarte bine oamenii pe care ii accepti in organizatie, atunci cand esti dispus sa o faci. Aceleasi valori, aceeasi cultura, tipul potrivit de personalitate, lucruri care trebuie cautate in egala masura sau poate chiar mai mult decat skill urile tehnice. Pentru ca spre deosebire de acestea, capacitatea si disponibilitatea de a comunica un brand in mod corect nu pot fi induse sau educate prin traininguri, oricat de mult ne-ar place sa credem contrariul. Iar un om care pleaca in doua luni de zile, oricat de bun ar fi, inseamna timp, bani, energie pierdute.

Nu poti induce mecanic sentimente. Uneori reusesti, dar realizezi ca lucrurile nu pot functiona asa pe termen lung. Pentru ca una peste alta, e vorba de dragoste. Daca relatia nu este una reala, puternica, ci una indusa, la prima crapatura in sistem, vraja dispare. Iar oamenii dezamagiti in dragoste sunt niste animale foarte periculoase.

Asta a fost a doua concluzie foarte placuta a acelei zile - oamenii sunt capabili si dispusi sa se indragosteasca de organizatiile pentru care lucreaza. Stiu, va spun lucruri banale, dar e un banal care ma reconforteaza.

A treia concluzie oarecum casnica si la fel de banala e ca intre un om bun care te iubeste si un om foarte bun de care te indragostesti tu ca angajator, dar care va ramane foarte putin timp langa tine, primul trebuie preferat, mai ales in servicii. Si asta pentru ca brandingul este o activitate ce tine de nivelul strategic, chestie pe care foarte putina lume o intelege pe aici.

Tragand aceste concluzii banale, m-am trezit gandindu-ma brusc la o metoda de selectie primara, aproape idiot de simpla si directa. Cu ani in urma, fiind vreo cativa ani membru intr-o organizatie, am avut acest soc: am descoperit ca din punct de vedere cultural, marea noastra majoritate trecusem prin niste puncte obligatorii, ca avusesem individual experiente comune, care ne adusesera in acest punct. Ca aceste experiente au creat in noi un anume tipar de personalitate, valori si standarde ale contactului si contractului social care ne-au facut sa functionam foarte bine impreuna. Existenta acestor experiente in trecutul oamenilor e unul dintre acele semne care spun: iata, acesta e foarte probabil un om care ai putea lucra bine.

De aceea, prima mea intrebare atunci cand ma intalnesc cu un viitor comunicator este:

"- Cand erai copil, ai citit cumva Habarnam si prietenii sai?"

Cartea lui Nicolai Nosov, Editura Raduga, editata in limba romana in 1986. O sa il las pe Vasile Ernu sa vorbeasca un pic despre noi, cei care am fost:

In 1957, apare cartea autorului Nicolai Nosov Aventurile lui Habarnam si ale prietenilor sai, iar eroul Habarnam/Niznaika devine un adevarat Ostap Bender al copiilor. Nosov se refugiaza in literatura pentru copii si inventeaza o poveste, o lume utopica, povestita destul de didactic, dar in care plaseaza un erou neobisnuit, mai degraba un antierou, care va fi adorat de copii. Maturii il vor citi intr-o alta cheie.

Cine-i Habarnam? Stiu ca e cunoscut si peste hotare, iar pentru cei care nu-l stiu le voi spune citeva cuvinte. Imaginati-va un erou de poveste al anilor ’60, care nu e decit echivalentul „elementelor informale”, al celor numiti stiliaga. El e imbracat dupa ultimul racnet al modei, condamnata de oficialitati: poarta o sapca mare si albastra, pantaloni in stilul kanareika si o camasa portocalie, peste care atirna o cravata verde. El nu corespunde prototipului de erou cuminte si educat, care lupta pentru nu stiu ce idealuri. Ba din contra. Habarnam nu face eforturi pentru a invata sau a munci si nu prea intra in rindul „lumii bune”. El invata din mers, se adapteaza repede, e autodidact si se descurca de minune tot timpul. Este autentic, incearca, greseste si uneori reuseste. Nu este un erou perfect si poate de aceea l-am iubit atit de mult. Vesnicile certuri dintre Habarnam si Stietot seamana mai degraba cu ceea ce exista si era specific culturii sovietice: lupta dintre oficial si neoficial.

Muzica lui suna straniu, pictura lui e caricaturala si neinteleasa, caci nu are trasaturile artei „adevarate”. Cuvintele pe care le alege pentru rima nu au nimic de a face cu „realismul” ceea ce il supara pe Stietot. Cind Stietot aude ca in versul lui Habarnam el sare peste oita dupa ce a sarit peste riulet, este revoltat: „De ce spui neadevaruri despre mine?”, Habarnam ii raspunde: „Nu striga, e doar un cuvint ales pentru rima!”.

Ceea ce mie mi se parea extraordinar in aceasta poveste era ca m-a facut sa cred ca acea lume exista cu adevarat. De fapt, era o lume pe care, cind eram copil, o asteptam, trebuia numai ca cineva sa vina sa mi-o daruiasca, sa mi-o arate. Cind am citit-o prima data, totul mi s-a parut cunoscut, intim, iar personajele aveam impresia ca le stiam demult. Era o lume in care ma regaseam perfect; pe care o uitasem, si pe care Nosov mi-o reamintise.

Habarnam e copilul perfect care chiar daca nu reuseste de prima data, nu renunta si incearca din nou. Iar dupa ce reuseste, incearca noi lucruri. El depaseste stereotipurile si e mereu in cautare de noi experiente. Nu invata formule de succes pentru a reusi in viata, nu stie decit o cale, aceea de a fi creativ. Eroul nu este un tip calculat si echilibrat. (Vorba unui prieten: un magar mort este perfect echilibrat)."

Cum alegi un bun designer industrial

Mi-a venit intr-o seara, din cer senin, raspunsul la aceasta intrebare. De fapt, primul meu raspuns ar fi fost sa il pun sa imi gandeasca designul unei pipe. O sa va explic de ce ar fi fost ok si de ce nu intr-un post foarte lung si obositor, probabil. Al doilea raspuns, de data asta mult mai acceptabil, a venit destul de rapid in urma primului:

Il pui sa iti creeze un set de piese de sah.

E suficient pentru a verifica daca intelege ideea de unitate stilistica, daca esteticul urmareste functia, daca piesele reusesc sa isi pastreze caracterul distinct si sa se diferentieze intre ele, sau daca designerul s-a gandit la costul de productie ca la un criteriu. In plus, avantajul e ca ai intotdeauna in fata un etalon clasic, mai exact neoclasic, setul Staunton.

Apropo de acest set, trebuie spuse 2 chestii interesante.

Primul ar fi faptul ca succesul lui e mai degraba un simptom al unei revolutii care incepe in perioada victoriana, si care va da lumii multe exemple de design excelent: standardizarea. Faptul ca setul a fost gandit de mintea mesterului pentru a putea fi produs in masa, la un cost redus, l-a facut sa se raspandeasca foarte repede in lume si sa devina setul clasic de sah al perioadei moderne.

Al doilea lucru care merita mentionat e ca de fapt, designul acestui set nu ii apartine lui Staunton, ci lui Nathaniel Cook si/sau cumnatului sau John Jaques, proprietar al unei firme care producea jocuri - Jaques of London. La vremea respectiva (1849), Staunton, probabil cel mai bun jucator al momentului si autorul celei mai celebre rubrici de sah din istorie (Illustrated London News), a functionat doar ca celebrity endorser pentru acest set. Din cate stiu si din cate au cercetat istoricii, e foarte posibil ca acesta sa fi fost probabil primul caz de celebrity endorsement comercial, in sensul modern al cuvantului.

Hai totusi sa mai spunem ceva. Exista un Staunton care a avut totusi o contributie directa si majora in evolutia designului - botanistul George Leonard Staunton, care angajat fiind de Compania Indiilor, a descoperit acel Earl Grey consumat in cantitatzi industriale prin unele birouri pe care le cunosc, la naiba, atat de bine.

Absolut recomandat

Find the 82 Bottles. Si-un ingeras de votca in azur, vorba poetului. O sa va placa ...

Dead standing

Gand 1

Astazi am invatzat o expresie noua - "Dead standing". In Suedia, cel mai bun lemn pentru schiuri este acela al copacilor morti, care reusesc sa ramana in picioare. M-am trezit gandindu-ma ca lucrurile se intampla la fel cu oamenii. Cand esti mort pe dinauntru, devii o unealta mai buna. Retii doar functia, arunci restul.

Gand 2

Sunt un colectionar inrait. Orice pipa pe care o cumpar are in spate o poveste, o istorie, un moment, un om, un loc. Un gand sau o fapta. Un context. Prima mea pipa Aldo Morelli am luat-o la recomandarea Paulei, pe Kiko am gasit-o asteptandu-ma in atelierul lui Hamzic din Sarajevo, Grandmaster-ul imi aminteste de Malta, atat de draga mie. Daca ar fi sa aleg o pipa care sa vorbeasca despre aici si acum, probabil ca ar trebui sa ii scriu lui Trever Talbert sa imi pregateasca o Morta, din stejar francez fosilizat, vechi de 4500 de ani. L-as ruga sa ii adauge un insert din lemn de maslin. In slavona, numele tau insemna pace.



Gand 3

M-am trezit in dimineatza asta dorindu-mi un Fairbairn Sykes si o ora cu un instructor scotian pe o pajiste, sa ne taiem gaturile ca intre prieteni. Nu sunt intr-o forma fizica foarte buna, dar cred ca un pic de exercitiu mi-ar prinde foarte bine.

Exista un obicei in lumea anglosaxona, ca atunci cand faci cadou un cutit unui prieten, acesta trebuie sa iti dea in schimb o moneda de argint. La cate arme albe am facut cadou in ultima vreme, probabil ca ar fi trebuit sa strang monede cat sa fac o salba, pe care sa i-o dau cadou lui Bubulica, cutitarul meu preferat, sa o procopseasca pe nevasta-sa cand s-o intoarce din puscarie.

Mana si cutitul, prietene.


Gand 4

Lectie de la un prieten vechi - Business or love affairs, never show to anyone the size of your damage.