Politice III (Jurnal de campanie)

"Rosu sau roz, rosu sau roz... Nastase ar fi ales rosu, sa nu se interpreteze.". Zambeste stins. "Roz, pentru optimism, calm si incredere". Cu o jumatate de gest, isi trece cravata in jurul gatului, innodand-o cu gesturi mecanice. Isi arunca o ultima privire in oglinda, privind totusi cu o urma de satisfactie nodul perfect. "Nod de Prim Ministru". "Oricum, asta nu o sa pacaleasca pe nimeni" isi spune oftand, intalnindu-si privirea. E obosit si descurajat, satul de rolul acesta de personaj secundar intr-o comedie cu final previzibil. "Hai, sa terminam cu sarada asta. Intra in rol Mircea, intra in rol."

In direct, in zece minute.

Usa de la baie se inchide cu un clinchet discret, de seif. "Ca in Geneva, la banca" se surprinse gandind, inainte de a ingropa gandul adanc, in sinea sinelui sau. Un seif al gandurilor. Routine kicks in. Aproape mecanic, aranjeaza faldurile steagurilor. Biblia din stanga scaunului, orientata spre camera. Cartile de pe birou, care vor da forta gestului acela cu mana.

"Un patriot, un european, un om cu frica lui Dumnezeu, dar in acelasi timp un intelectual rasat. Asta sunt eu, Mircea Geoana." isi spuse parca pentru a-si face curaj, in timp ce becul de deasupra camerei deveni rosu, precum cravata pe care ar fi trebuit de fapt sa o aleaga.

Politice II (Jurnal de campanie)

Cu cantec, inainte!

13 mai, zi de campanie electorala. Masini cu difuzoare, chemari la miting, greseli de sonorizare: din boxele partidei pro-Basescu se aude acelasi om bun si pom copt de pe vremea puloverelor pe gat si a fetelor de la APACA. Fratilor, ala e vechiul PD, de trista amintire. Suntem in 2007, contextul e un pic altul, partidul e altul, electoratul e altul. Verificati poate e totusi disponibil vreun update, pe linia de partid.

...

Despre independentza mass-media

In fata Palatului Culturii, descopar cu stupoare o chestie - cu o zi inainte, vazusem in exact acea pozitie o scena pe structura metalica si o gramada de logistica purtand logo-ul Antenei 1, alaturi de sloganul "Mereu aproape".

Initial am crezut ca e vorba de turneul aniversar al acestei televiziuni. Insa a doua zi, exact de pe acea scena s-a agitat patetic domnul Geoana, acest Hugo Chavez Wannabe (gest de tip "vino-ncoa' daca ai curaj": "Domnule Basescu, esti la 800 de metri de locul acesta...") care ametit fiind de efectul picaturilor de retorica stil PDSR trase puternic pe nas ("pensionarilor, v-a marit Basescu pensiile?, muncitorilor, v-a dat Basescu locuri de munca? studentilor, v-a dat mai multe burse?"), parea ca nu isi aduce aminte despre atributiile reale ale institutiei prezidentiale, confundand-o cu guvernul.

Cam atat despre independentza Antenei 1, ca si institutie de presa.

The Minister of Miseducation

Celalalt baiat ajuns ministru, de data asta al educatiei (Adomnitei - nu-i nimic, nici nu merita tinut minte), a reusit sa isi eclipseze total colegul de generatzie, in materie de gafe.

Plecat fiind intr-o vizita de lucru intr-o scoala generala de provincie, sub ochii presei, s-a incontrat cu niste elevi de clasa a V-a pe tema numarului de stele de pe steagul Uniunii Europene, dupa ce anterior le promisese ca le va premia cu prajituri eventualele raspunsuri corecte.

Cu glasuri gatuite de emotie, acestia au dat raspunsul corect: "12". In locul prajiturilor bine-meritate, sare insa din tort un alt raspuns doct: "Nu, sunt 15, mai cititi, copii!", le explica Adomnitei, foarte sigur de sine. Cei mici au insistat, la fel si ministrul. Pentru a pune totusi capat acestui mexican standoff cultural, cei mici au venit chiar si cu fotografia unui steag si au inceput sa numere, dar nici asa nu l-au convins pe ministru.

Penibilul a continuat la sedintza de presa, unde misterul a fost totusi lamurit - incercand sa para ceva mai informat si mai destept decat e, Adomnitei a rugat membrii staff-ului sa ii pregateasca niste intrebari, invatzand raspunsurile. Atitudinea si replica lui de final spun multe despre caracterul acestui personaj:

"Abia astept sa ma intorc in Bucuresti sa ii iau la rost pe cei care au pregatit materialele."

Justitie oarba II

Acum cateva zile, while driving, am avut din nou senzatia ca ma uit la un film prost, sau ma rog, ca ii ascult adaptarea radiofonica. Intervievat telefonic, Tudor Chiuariu, acest... acest baiat ajuns din greseala Ministru al Justitiei, ii spunea foarte senin reporterului:

"[...]Nu se poate, trebuie sa avem condamanari!"

Dupa gafa monumentala cu Doru Tulus, care a aruncat toata Europa in aer, iata o a doua dovada clara ca nu a inteles nimic: daca nici asta nu mai e amestec in desfasurarea actului de justitie, atunci nu stiu ce mai e. O fi justitia oarba, da tocmai de aia ne doream pentru ea un insotitor care sa nu o puna sa alerge pe scari. Sau sa o impinga de la spate.

Stop Forrest, stop.

Celelalte cuvinte

Ca in orice sport, in relatiile publice exista doua feluri de jucatori. Marea masa e formata din cei care cred ca a comunica este despre a trimite comunicate de presa si a da sfaturi relativ safe pentru fundul lor, precum in exemplul amicului Muler.

Exista insa si un al doilea grup, ceva mai restrans. Categoria grea, ai carei membri sunt relativ usor de recunoscut: sunt comunicatori subtili, ale caror mesaje reale sunt ascunse intre celelalte cuvinte, cele pe care nu le spun. Sunt oameni care se misca cu multa naturaletze, au un joc de picioare excelent si reusesc sa fie extrem de eleganti, chiar si atunci cand pierd.

Doamna Saftoiu, proaspat demisionata din functia de Purtator de cuvant al Presedintiei, i-a facut o recomandare foarte interesanta lui Basescu, in legatura cu succesorul pe post: sa opteze pentru un barbat ceva mai in varsta, care sa nu fi lucrat in presa.

Altfel spus, nu o ziarista tanara, nu o noua Udrea venita din presa, ci un soi de Plesu, care nu mai este.

Umor + palmitza discreta + motive reale ale demisiei, experientza + sfat dezinteresat sau combinatie intre cele doua? :)

Chapeau, Madame Saftoiu!

Naming Terror

Exista organizatii ale caror nume submineaza cauza pentru care acestea lupta.

Acum cativa ani, am dat peste un prim astfel de exemplu - lucram la concurs de finantari de proiecte, organizat de un consortiu de firme. Lume multa, proiecte mai bune sau mai slabe. Printre ele, un ONG care facea o treaba minunata - construia un index electronic, in timp real, al organelor disponibile pentru transplant, pentru a-l pune la dispozitia medicilor romani. Din pacate, in ciuda sfatului meu, au refuzat sa isi schimbe numele, motiv pentru multe zambete in board-ul care lua decizia de finantzare.

Se chemau "Salvati rinichiul!".

Ei bine, pur si simplu nu poti fi luat in serios cu un nume de genul asta. Comunicational e gresit - ai 10 minute sa faci o prezentare, in fatza unor oameni inteligenti, dar obositzi, care iau decizii in doua feluri: rational sau emotional.

Emotional, ai dat-o in bara - cu un astfel de nume, indiferent ce vei spune in primele 5 minute, ei vor fi sub efectul sedativ al rasului inabusit, iar mesajul va trece pe langa ei. Nu vor putea empatiza cu suferinta celor care fac dializa de 5 ani in asteptarea unui transplant, pentru ca tu i-ai pus intr-un context cretin.

Cei care vor functiona rational, se vor agatza la randul lor de mici semne. Faptul ca nu ai prevazut efectul asupra publicului comunica ceva si despre capacitatea ta de a evalua corect situatia. Instinctul de om de afaceri le va spune ca nu pot lasa bani pe mana unei persoane orbite de justetea cauzei sale, intr-atat incat devine lipsita de pragmatism.

Al doilea exemplu l-am descoperit zilele trecute, aruncandu-mi ochii pe CNN. Intr-o jungla din Filipine, un reporter lua un interviu unui grup de luptatori de gherila, imbracati in haine de camuflaj. 5 oameni in prim plan, mai multi pe fundal, armament greu, benzi de mitraliera incrucisate pe piept, cateva RPG-7, in sfarsit, settingul clasic.

Numele grupului facea in schimb toti banii - Moro Islamic Liberation Front, pe scurt MILF :).

For the average porn-downloading american, acest acronim are o semnificatie aparte, greu de inteles din mijlocul junglelor din Mindanao - Mothers I'd Like to Fuck.

Pentru restul lumii care nu are treaba cu subiectul, suna ca o chestie pe care o gasesti intr-o bula dintr-o banda desenata cu Pif et Hercule. Sau ca sunetul pe care il scoate un pisoi care cade intr-o oala cu lapte, aplecandu-se prea mult peste margine. E un nume fluffy, nu are nimic agresiv.

Cu un astfel de nume, degeaba organizezi o conferintza de presa si agitzi mitraliere, pur si simplu nu ai credibilitate ca si organizatzie terorista. Sau front de eliberare, whatever.

...

Pe partea cealalta a lumii, Ministerul de Externe britanic a renuntat la sintagma preferata a lui Bush -"war on terror", datorita potentialului acesteia si a altor termeni asemanatori de a radicaliza tineretul musulman din U.K. O masura care in opinia mea ar fi trebuit luata mult mai devreme, dat fiind faptul ca acest tip de retorica este o solutie americana la o problema pur americana, nefunctionala intr-un context britanic.

Iata un articol (The Observer) care trateaza subiectul, alaturi de o analiza (CommonDreams.org) destul de pertinenta a metaforei in cauza.

Wor(l)d War III

Cateva exemple de figuri de stil folosite in retorica nord-coreeana, cumva interesante in contextul politic actual. Nu de alta, dar in anii urmatori s-ar putea sa le citim pe rachete, fara sa avem nevoie de ochelarii de apropiere.