Tuesday, October 31, 2006

Two smoking barrels

Acum cateva zile, unul din acele rare momente de bucurie. Imi suna telefonul, sunt cei de la TTI, au reusit sa onoreze o comanda speciala facuta de mine cu o luna in urma: 10 pachete de Handelsgold no. 154 si 10 de Hunor Szivar. De negasit in Iasi, distribuite foarte rar in Romania. Sincer, nu credam ca o sa mai aud vreodata de povestea asta, imi luasem gandul de la ele.

Stiti ce sunt tzigarile de foi? Inductori emotionali, cel putin pentru mine. Fumezi intr-o dimineatza un Handelsgold no. 154 si automat undeva in tine se aude "Where flamingos fly", a Mariei Raducanu. E uimitor cat de usor se asociaza lucrurile. Aproape mecanic. Fum albastru, Raducanu, uneori dimineti linistite.

Ca pozitionare, in mintea mea de consumator, Handelsgold-ul no. 154 inseamna clasa-de-mijloc-care-traieste-bine, nostalgica-totusi-dupa-coloniile-din-Indiile-de vest. Inseamna bun simt, confort neostentativ. Inseamna Tzarile de Jos. Le-am descoperit intai trabucurile, No. 1. classic si No. 301, apoi pachetele negre si lucioase care ascund cate 10 cigarillos. Vorbesc prostii, intai a fost acel pachet de tutun...

Intamplare.

Venit acasa in B., ma opreste pe strada un personaj foarte interesant, un interlop negricios, la care uneori mai schimbam valuta. Genul in a carui casa exista o mica pestera a lui Ali Baba, plina cu electronica, haine si alte lucruri "achizitionate" de o duzina de colegi de breasla de prin Belgia, Olanda, Germania.

"Buna... Nu e cumva ziua ta in perioada asta?"
"Ba da, peste trei zile."
"Treci pe la mine diseara, am ceva pentru tine."

Curios, il vizitez. Discutam, imi arata noua "colectzie". La un moment dat imi spune: "stai o clipa". Se duce, cauta in torpedoul unei masini parcate in curte si se intoarce tinand ceva in mana. "Tocmai mi-au adus baietii masina asta, uite ce am gasit in torpedou :) M-am gandit sa ti le dau tie...La multi ani!".

In mainile sale, o pipa si un pachet de tutun Handelsgold.
Potlach-ul, darul in tutun al indienilor nord americani.

...

Hunorul, celelalte tzigari de foi preferate ale mele, sunt din perioada mea proletara. Sunt tzigari-de-foi-unguresti-ieftine-cinstite-tari-si-fara-pretentii. Tzigara de foi a zidarului care a reusit sa isi faca o afacere in constructii si descopera brusc micile placeri ale vietzii. A micului antreprenor, care incepe sa gandeasca constructiv. O tigara de foi care miroase a inceputuri si a entuziasm. Genul care o gaseai pe jumatate fumata, intre dintzii unui sef de tura, la etajul 25 al unui Empire State Building aflat in constructie ... " Don't have any? Make one, god dammit! ". Genul de tzigari de foi fumate in timp ce se construia America.

Intamplare.

In perioada in care mai gaseam Hunor in Iasi, existau doua locatii de unde puteam sa cumpar asa ceva. Una foarte aproape de locul meu de munca si o a doua pe care o mai vizitam uneori, cat sa le amintesc ca exist. Cobor din birou, intru in prima tutungerie:

"Un pachet de Hunor, va rog."
"Sa stiti ca nu mai avem, dvs. l-ati luat pe ultimul si nu ne-au mai aprovizionat saptamana asta."
"Pai ma pierdeti de client, ce facem :)"
"Rezolvam noi cumva, stati linistit. Treceti pe la noi peste vreo doua ore."

Ies, ajung din nou birou, cand - imi suna telefonul. Era vanzatoarea de la tutungeria numarul doi: "Stiti, ne-au sunat cei de la tutungeria unu. Ne-au rugat sa le dam la schimb cu altceva cateva pachete de Hunor, avem voie sa dam din rezerva dvs.?"

Eram singurul fumator de Hunor din Iasi.
Uite de aia le lipseste romanilor spiritul antreprenorial. Nu fumeaza ce trebuie.

Thursday, October 26, 2006

Divertisment & Istorie

Astazi ne luam zi libera si facem educatie, chestiune foarte necesara unui comunicator.
O sa avem putin divertisment de la Wulff Morgenthaler, o echipa de caricaturisti danezi foarte dragi mie. Daily strips, mult absurd, nu au tabu-uri, pregatiti-va pentru ce e mai rau :)
Nu in ultimul rand, o sa ne aruncam ochii pe o expozitie interactiva despre viata si cariera lui Winston Churchill, cu un accent pe relatia sa cu Statele Unite - "Churchill and the Great Republic".

Monday, October 23, 2006

Context & comunicare

Pe Intercontinental, o reclama uriasa la un restaurant cu nume aberant: "Madrigal Steak House". Ce au in comun coralele si cowboy-ii? Poate doar pe baietii de cor, daca ar fi sa ne luam dupa un film recent.

Atributul asta mergea cel mult la vinuri, domnilor. In rest, lectie de viata: exista oameni si lucruri carora chiar nu ai cum sa le atasezi adjectivul "sofisticat".

...

Cautand niste tigari de foi pentru drumul de noapte, descoper in interiorul pachetului un slogan despre care mi-a fost foarte greu sa decid daca e ingrozitor de prost sau genial de absurd:

"Hapiness is a cigar called Hamlet".

A decis contextul. Datorita unui packaging modest, dar curatzel, ii poti banui de subtilitate.

...

Azi-noapte ascultam romante evreiesti in timp ce sofam vesel pe ruta Bucuresti - Iasi, dupa un week-end mai mult decat agitat. Trec pe langa un indicator si citesc foarte distinct - "Liban". Franez, marsarier, ma uit din nou. Probabil ca cineva a schimbat foarte repede indicatorul, pentru acum scria pe el "Lehliu". Too much klezmer, I tell you.

Ma intreb ce asculta I. la Petrosani, cand citind inscriptia de pe cosul de fum al minei Livezeni, a iesit Venezuela. Probabil ca pe mine, certandu-ma la doi metri mai incolo cu cineva, precum Chavez cu americanii.

Oricum, asta e nimic in comparatzie cu ce mi s-a intamplat sofand pe aceeasi ruta, tot noaptea, tot in conditii de nesomn si stres acctentuat: trecand pe langa indicatorul cu numele comunei "Vanatorii mari" am avut senzatia ca vad langa el un masai cu sulitza si scut, la lumina farurilor.

Tuesday, October 17, 2006

Why did the chicken cross the road?

Privind spoturile Uniunii Crescatorilor de Pasari din Romania ("Strada" si "Circul"), mi-am adus fara sa vreau aminte de aceasta gluma, foarte populara in spatiul american. Si nu doar datorita numelui, ci si datorita faptului ca cele cateva zeci de variante de raspuns imaginate in peste 50 de ani vorbesc mai mult despre autorii reali sau presupusi, decat despre puiul in cauza.

Karl Marx, de exemplu, ar fi raspuns ca e o chestiune inevitabila istoric. Kant ar fi spus ca puiul, ca fiinta autonoma, si-a folosit liberul arbitru si a ales sa traverseze. Una peste alta, mie mi-a placut raspunsul neaos american: the chicken crossed the street because he had to.

E o non-gluma, dar tocmai asta o face amuzanta. E in acelasi timp un raspuns cat se poate de serios, care vorbeste despre spiritul american: cand ai in fata o situatie potential periculoasa, trateaz-o ca pe o oportunitate si fa ceea ce trebuie sa faci pentru a ajunge in siguranta si eventual profitabil acolo unde trebuie sa ajungi.

Ajunsi la o rascruce de drumuri, crescatorii romani de pui s-au gandit si ei la un raspuns. Din pacate, spre deosebire de americani, au ales varianta lui balcanica: in opinia lor, puiul a trecut strada ca sa ne radem (pe noi, ne, ni). Si de data asta, in loc sa facem ceea ce ar fi trebuit sa facem, precum americanii, ne-am ras cu totii. Si agentia, si clientul si consumatorul, ba chiar si critica de specialitate.

Don't get me wrong, imi place absurdul - e un hovercraft care se deplaseaza rapid, ricosand pe un ocean de prostie, stropit de picaturi de inteligentza. In comunicare insa, e un joc periculos. Lasa vasul sa se scufunde prea tare, and it will drag along, absurdul va trece de la voluntar la involuntar. Ajungi sa te razi, cand trebuia sa razi.

Din pacate, se pare ca spotul Transavia a lansat un nou trend in domeniu.


Web

http://www.fengpui.ro/

Situl a fost facut de Webstyler. E reusit estetic, relativ bine desenat. Mecanica comunicarii este in schimb una defectuoasa, dialogurile intre "puicutze" relativ anoste si nefolositoare. Deduc din printuri ca mesajul comunicat ar fi trebuit sa fie "Puiul gatit nu iti face rau". Daca am pune la final clasica intrebare: "Ei copii, ce am invatzat noi astazi?" raspunsul e destul de sec in acest caz: "Puiul poate fi pregatit pentru preparare in vreo 4 feluri." Atat.


Print





Ambele executii spun ceea ce ar fi trebuit sa spuna, desi au atasate niste mesaje colaterale cumva nu tocmai necesare. Este cel mai bine construit element al campaniei, dar foarte probabil si cel mai putin vizibil.

Dintre elementele mai putin dezirabile, cel mai pregnant mi se pare ideea existentei totusi a unui risc potential, care transpira din context: barele custii, faptul ca a-ti baga capul in gura unui animal periculos este o chestie spectaculoasa tocmai pentru ca e foarte riscanta, iar dresorul e un tip special pregatit pentru sportul asta, care isi asuma riscul. Contextul spune "exceptie", nu "regula".

In plus in executia cu menajeria, exista sansa sa interpretezi lucrurile un pic altfel: Puiul arata ca un animal nefericit, daca nu bolnav. Arata ca si cum nu ar vrea, sau nu s-ar putea ridica din loc. Faptul ca nu e interesat de mana intinsa printre gratii, ca are apa trasa aproape, toate sugereaza mai degraba statism, tristetze si apatie. Inclusiv copilul pare a se afla acolo din compasiune pentru "animal". Faptul ca "se uita" unul la altul mai atenueaza din senzatie. Pe de alta parte nu se ating, caz in care ar fi trebuit creata senzatia de miscare. Ar fi trebuit creat un contrapunct. Apa plasata nu langa pui, ci undeva mai in spate, langa un culcus abia parasit si cu un pui la jumatatea drumului intre el si copil, eventual.

In extenso, chiar ideea ca circul inseamna iluzie, iesire din cotidian, scade din valoare unui mesaj care ar fi trebuit sa spuna ca sistemul functioneaza in 100% din cazuri.


Spot TV

Strada
Client Service Director: Mirela Angelescu
Group Account Director: Ramona Sima
Account Manager: Teodor Cucu


Circul
Creative Director: Emilian Arsenoaiei
Copywriter: Corina Bacanu
Art Director: Theodor Sandu

Tehnic, la nivel de copy, in 2 fraze intalnesti afirmatii categorice (niciodata, dintotdeauna...), verbe impersonale (se stie dintotdeauna ca), confuzie intre cauza si efect - puiul biosecurizat nu prezinta nici un risc ("De ce? O sa va arat...") pentru ca daca lovesti o batrana in cap cu el, scoate un zgomot amuzant si ricoseaza ca si cum ar fi o minge de cauciuc, in timp ce ea, batrana, desi are un mic recul, nu pare a fi foarte impresionata de efect.

Mai intalnesti un bucatar care face nu doar afirmatii demne de un doctor veterinar ("puiul biosecurizat nu prezinta nici un pericol"), ci si niste experimente amuzante pe consumatori. Genul care pune mana direct pe carne, desi ti-o prezinta pe un suport mobil si isi poarta mandru boneta si halatul. Genul fara manusi.

E consumatorul batut in cap? Da. La propriu, dar si la figurat. Cam asta sugereaza spotul. Ca de fapt, problema nu e la ferme, ci la o categorie de consumatori cam ipohondri de care noi, ceilalti, consumatorii misto ar trebui "sa ne radem". Sunt batranele trecute, smochinite, nasoale, care inca se mai rujeaza si isi vopsesc parul rosu in sperantza ca fantoma ofitzerului care le curta in '40 se va intoarce la ele, sa le invite la vals in Marele Salon.

Problema mea este ca m-am cam saturat sa fiu luat la misto, ca si consumator. Cred ca de data asta o sa ma duc in grupul celalalt, si o sa fiu nashpa pana la capat. Cred ca o sa ma deghizez in bunic (ca tot am vocatzie) sau in Mihail, caine de de circ si o sa ma duc la bucatarul asta vesel sa il intreb, la finele campaniei:

Si eu, daca vreau sa vad niste argumente reale in favoarea fermelor biosecurizate, sau sa invatz ceva mai multe despre puii astia minune care reusesc sa fie femei frumoase pe web, animale de circ in print si mingi de tenis in clipuri, unde ar trebui sa ma uit?

Thursday, October 12, 2006

Brandcamp

My ex-employer, Grapefruit, va organiza in 22-23 noiembrie "Brandcamp", un eveniment destinat unei mai bune educari a pietei in legatura cu procesul de branding.

BrandCamp — Focus on the Branding Process is the first in a series of branding events, responding to the increasing interest and importance of this profession. The participants will be given the chance to share in on the various views on the branding process of marketers, advertisers, brand strategists and designers, both client and agency-side.

Printre invitatzi, Ollins, Tony Spaeth si Alina Wheeler. Ollins o sa isi prezinte probabil cartea, si nu e din punctul meu de vedere un point of interest, e doar un nume pe afis. Eu unul m-as duce probabil pentru Tony Spaeth, pe care il stiti de pe identityworks.com, un consultant care am ajuns sa il pretuiesc pentru analizele sale pe identitate vizuala. Alina Wheeler e inca un wildcard ca si speaker, in ciuda unui credential bine pus la punct. Sunt totusi sanse mari sa merite. Marturisesc ca nu i-am citit cartzile, insa era foarte laudata pe la noi prin batatura. Nu prea inteleg ce cauta pe aici tipul de la MIT, pare usor ratacit.

Atractia sunt in schimb workshopurile cu tipii de la Landor si de la Karakter. Karakter sunt cei care au creat noul brand Novartis, dupa fuziunea din 1996 intre Sandoz si Ciba-Geigy. Landor, nu va mai spun cine sunt. Sunt istorie in domeniul asta.

Una peste alta cam mult design grafic, cam putina strategie. Grapefruit, un program ceva mai clar al evenimentului si o scurta descriere a sesiunilor, please?

Tuesday, October 10, 2006

Wor(l)d War III

Cateva exemple de figuri de stil folosite in retorica nord-coreeana, cumva interesante in contextul politic actual. Nu de alta, dar in anii urmatori s-ar putea sa le citim pe rachete, fara sa avem nevoie de ochelarii de apropiere.

Monday, October 09, 2006

Becali, marca inregistrata

Gigi Becali si-a inregistrat numele ca marca pentru 45 de clase de produse si servicii, all over the Nice classification system. Conform declaratiilor proprietarului, "aceasta marca nu va fi pusa decat pe lucruri mari. Banca Becali, televiziunea Becali, ziarul Becali, medicamentele Becali". Una peste alta, nu e o miscare chiar prost gandita. Sunt absolut sigur ca branza care i-ar purta numele s-ar vinde foarte bine, dupa cum si tricotajele din lana.

Ultimul cartus

Industria creativa de peste Prut reuseste in ultima vreme sa ma surprinda in mod placut.

Prima chestie, s-au miscat mai repede decat noi la capitolul branding de tara. Si rezultatul e chiar decent, avand in vedere constrangerile. A doua chestie, in Chisinau, spre deosebire de Bucuresti, exista o agentie dedicata consultantei pe naming - Phenomena. Nu sunt straluciti, dar sunt din nou inaintea noastra. A treia chestie: din cand in cand, vezi iesind din mainile unor oameni de acolo niste lucruri cat se poate de decente, precum website-ul Intreprinderii de Stat "Cartus". Nothing fancy, just a good example of old school style. Textul mai trebuie corectat si pe alocuri rescris, mai sunt niste linkuri care duc aiurea. Oricum, estetic vorbind, e ok. Bravo Kinetik.

Gata, promit, asta a fost ultimul cartus. Problema mea e ca traiesc la marginea imperiului, unde inevitabil, ajungi sa discuti despre cai, caini si arme.

Sunday, October 08, 2006

Nostalgia

Which kind of reminds me...

În anul 1678, medicul elvetian J.J. Harder din Basel propunea breslei sale un nou termen - Heimatweh, cuvînt format din Heim = camin, vatra, patrie si Weh = durere, suferinta, boala. Cuvantul apare pentru prima data in lucrarea intitulata: „Dissertatio de Nostalgia oder Heimweh oder Heimatsucht” (boala, obsesie a dorului de patrie), rezultat al observatiilor sale profesionale asupra mercenarilor elvetieni, angajati in razboaie pe tot cuprinsul batranei Europe.

In romaneste, nostalgie. Definitie de dictionar psihiatric:

"Aside from the common meaning of dwelling on the past, nostalgia is also a dated psychiatric term often applied to soldiers suffering exogenous anxiety or combat fatigue leading to obsessions of returning home. Symptoms included extreme apathy, an inability to concentrate, excessive physical fatigue, an unwillingness to eat or drink leading at times to anorexia, a feeling of isolation and total frustration leading to a general inability to function."

Sunday, September 24, 2006

Wor(l)d War II

Luger Parabellum/Naming


Imagine simbol a Germaniei militariste, Parabellum-ul a fost dezvoltat de Georg Luger in 1898. Datorita ergonomiei si acuratetii sale, in scurt timp a devenit pistolul regulamentar al ofiterului german, pastrandu-si acest status o buna perioada de timp, pana la introducerea Waltherului P38.

Numele lui vine de la un proverb latin: "Si vis Pacem, Para bellum". "Daca iti doresti pacea, pregateste-te pentru razboi".




The Devil's Brigade/Slogan


Cunoscuta oficial sub denumirea 1'st Special Service Force, The Devil's Brigade si-a castigat numele si reputatia pe fronturile din Italia si sudul Frantei. Alcatuita din 1600 de canadieni si americani bine pregatiti pentru lupta in munti, brigada se specializase in atacuri de noapte asupra unor tinte dificile, dar importante strategic. Au cucerit pozitii germane aparent insurmontabile in muntii de langa Rocca d'Evandro, au capturat Monte Samucro, au tinut flancul drept al capului de pod la Anzio, au fost prima unitate aliata care a intrat in Roma. In perioada celui de-al doilea razboi mondial, brigada a suferit pierderi de 77% din efectiv, ucigand peste 12.000 de inamici si luand 7.000 de prizonieri. Dincolo de fetele vopsite in negru, care au inspirat "nom de guerre"-ul atribuit de germani, raidurile lor agresive in zona controlata de inamic erau intotdeauna revendicate, unitatea lasandu-si semnul distinctiv - o inscriptie pe zid, sau o carte de vizita, cu un scurt text in germana:

"Das Dicke Ende kommt noch" - " The worst is yet to come."



Quisling / Word coining


Cand Germania a invadat Norvegia in aprilie 194o, Vidkun Quisling, unul dintre politicienii locali de orientare national socialista a marcat o noua piatra de hotar in istoria comunicarii: a fost prima persoana din lume care a anuntat o lovitura de stat la radio, in direct.

Incet-incet, un nou cuvant si-a facut loc in dictionarele englezesti, italiene, norvegiene, daneze, suedeze, olandeze, grecesti, croate si sarbesti - "quisling". Acesta desemna un anume tip de tradator, politicianul colaborationist dispus sa respecte interesele ocupantului in dauna celor ale propriei tari, din convingeri politice.

Termenul a fost consacrat de ziarul britanic "The Times", fiind folosit pentru prima data ca substantiv comun in titlul numarului sau din 15 aprilie 1940 - "Quislings everywhere".

...

Sorry, am ascultat astazi niste discursuri ale lui Churchill si am devenit brusc foarte nostalgic. Bare with me.

Wednesday, September 20, 2006

Alfred Eisenstaedt


"In 1932, I traveled to London hoping to photograph George Bernard Shaw. People told me he was very difficult and inaccessible, but I was also told that he was a vegetarian. So I bought a bunch of bananas and sent these, together with a portfolio of my photographs, to his home at Whitehall Court. Two days later I was asked to visit him. He looked through my photographs and said, 'You don't have to make me pose, I am a photographer myself.'"

Alfred Eisenstaedt. Urat ca un strumf beat, dar fotografiind istoria.

Enter the copywriter

Advertising... an exciting vocation for any person who yearns to have their creativity ignored by thousands, or even maybe millions of people!

McCann Erickson, Enter the Copywriter

Monday, September 18, 2006

Horeca

Laurentiu, Arte Cafe/Casa Kogalniceanu

"- Buna ziua, Laurentiu!
- Bine ati revenit. Cum a fost week endul?, ma saluta chelnerul meu preferat.
- Excelent, prietene. In Bucuresti mirosea a toamna. Prieteni, intr-o ceainarie. Am haladuit prin Lipscani, am fost noaptea undeva pe strada Mantuleasa... Din pacate nu voi consuma alcool in seara asta. Mai am de lucru si oricat de putin ar fi, m-ar enerva ideea ca imi bantuie prin sange. Cred ca o sa vreau o ciocolata calda, da' sa nu ma urati.

Paranteza. Barmanii urasc ciocolata calda, precum si pe clientii care cer asa ceva. This is no challenge for them. Se simt ca in acel clip de la Zapp, in care unui stilist care voia sa tunda sauvage clientul ii spune sa il ia pierdut la spate. Inutili.

- Bine, dar sa stiti ca nu o sa ii spun lui Vlad (barmanul) ca e comanda dvs., pentru ca o sa se sperie ca ati patit ceva.
- In aceasta biserica a alcoolului, in care eu aveam o strana... ii spun, oftand melancolic
- Stiu... ma completeaza Laurentiu, zambind intelegator. Ati ajuns sa cantati la cor."


Sadik, Warda/"Fasia Gaza"

Intotdeauna l-am banuit pe Sadik ca este un geniu al comunicarii. E un irakian mustacios si zambitor, intre doua varste. Tine o shaormarie sordida pe numele ei Warda ("Trandafirul", in araba) in ceea ce iesenii numesc "Fasia Gaza" - zona din spatele Facultatii de Farmacie si Medicina, pe Independentei. Aici si-au deschis afaceri cativa arabi, fosti studenti medicinisti, si brusc strada a inceput sa arate a Orient Mijlociu.

In mod cert, e un loc al contrastelor.

Ai cateva motive sa revii: vinde cateva specialitati arabe, pe care le face foarte bine. Sosurile sunt excelente. Omul pastreaza o relatie personala cu clientii, pe care ii intampina intotdeauna.

Pe de alta parte, locul este insa inspaimantator de kitschios. Gresia de pe jos si-ar gasi locul intr-o baie de benzinarie socialista din '80. De sub lambriurile ieftine tasneste un tapet imitatie de mamura, in timp ce in zona de preluare a comenzilor troneaza o "lava lamp" ingrozitoare.

Brusc, realizezi ca exista un motiv pentru care desi isi permite, Sadik nu renoveaza locul. Aceasta combinatie de contraste are pana la urma un scop - Warda nu este un loc in care sa iti doresti sa ramai. Aici kitsch ul este un efect studiat. Nu e unul dintre acele locuri fashionable, unde domnisoarele lancezesc cu orele in fata unui frape, unde lumea se duce pentru a vedea si a fi vazuta. Ai venit, ai mancat, ai plecat, iar asta inseamna probabil undeva intre 30%-50% mai mult profit pentru Sadik.

Si daca inca mai aveti dubii despre subtilitatile de comunicator care se ascund in acest om, iata si cireasa de pe tort - pe un perete, deasupra unei intrari, dispuse simetric si inramate identic, exista doua tablouri:

In dreapta, un citat din Coran, in araba. In stanga, o stereograma de mari dimensiuni, cu pinguini.

Friday, September 15, 2006

Habarnam si prietenii sai

Apropo de branding, discutam cu niste timp in urma cu un coleg din Grapefruit despre elementul cel mai dificil de controlat din comunicarea corporatista: factorul uman, modul in care oamenii reflecta personalitatea si valorile brandului, cultura organizationala a companiei.

Ca sa pastram caracterul relativ didactic al demersului, dupa cum ne invatza domnul Aaker, pe langa oameni, brandul este comunicat pe alte trei cai: comunicarea formala, serviciile si produsele pe care le oferi si mediul fizic in care iti desfasori activitatea, lucruri care vorbesc in egala masura despre tine.

Revenind, dupa indelungi deliberari, am ajuns la concluzia ca metoda simpla si corecta e sa alegi foarte bine oamenii pe care ii accepti in organizatie, atunci cand esti dispus sa o faci. Aceleasi valori, aceeasi cultura, tipul potrivit de personalitate, lucruri care trebuie cautate in egala masura sau poate chiar mai mult decat skill urile tehnice. Pentru ca spre deosebire de acestea, capacitatea si disponibilitatea de a comunica un brand in mod corect nu pot fi induse sau educate prin traininguri, oricat de mult ne-ar place sa credem contrariul. Iar un om care pleaca in doua luni de zile, oricat de bun ar fi, inseamna timp, bani, energie pierdute.

Nu poti induce mecanic sentimente. Uneori reusesti, dar realizezi ca lucrurile nu pot functiona asa pe termen lung. Pentru ca una peste alta, e vorba de dragoste. Daca relatia nu este una reala, puternica, ci una indusa, la prima crapatura in sistem, vraja dispare. Iar oamenii dezamagiti in dragoste sunt niste animale foarte periculoase.

Asta a fost a doua concluzie foarte placuta a acelei zile - oamenii sunt capabili si dispusi sa se indragosteasca de organizatiile pentru care lucreaza. Stiu, va spun lucruri banale, dar e un banal care ma reconforteaza.

A treia concluzie oarecum casnica si la fel de banala e ca intre un om bun care te iubeste si un om foarte bun de care te indragostesti tu ca angajator, dar care va ramane foarte putin timp langa tine, primul trebuie preferat, mai ales in servicii. Si asta pentru ca brandingul este o activitate ce tine de nivelul strategic, chestie pe care foarte putina lume o intelege pe aici.

Tragand aceste concluzii banale, m-am trezit gandindu-ma brusc la o metoda de selectie primara, aproape idiot de simpla si directa. Cu ani in urma, fiind vreo cativa ani membru intr-o organizatie, am avut acest soc: am descoperit ca din punct de vedere cultural, marea noastra majoritate trecusem prin niste puncte obligatorii, ca avusesem individual experiente comune, care ne adusesera in acest punct. Ca aceste experiente au creat in noi un anume tipar de personalitate, valori si standarde ale contactului si contractului social care ne-au facut sa functionam foarte bine impreuna. Existenta acestor experiente in trecutul oamenilor e unul dintre acele semne care spun: iata, acesta e foarte probabil un om care ai putea lucra bine.

De aceea, prima mea intrebare atunci cand ma intalnesc cu un viitor comunicator este:

"- Cand erai copil, ai citit cumva Habarnam si prietenii sai?"



Cartea lui Nicolai Nosov, Editura Raduga, editata in limba romana in 1986. O sa il las pe Vasile Ernu sa vorbeasca un pic despre noi, cei care am fost:

In 1957, apare cartea autorului Nicolai Nosov Aventurile lui Habarnam si ale prietenilor sai, iar eroul Habarnam/Niznaika devine un adevarat Ostap Bender al copiilor. Nosov se refugiaza in literatura pentru copii si inventeaza o poveste, o lume utopica, povestita destul de didactic, dar in care plaseaza un erou neobisnuit, mai degraba un antierou, care va fi adorat de copii. Maturii il vor citi intr-o alta cheie.

Cine-i Habarnam? Stiu ca e cunoscut si peste hotare, iar pentru cei care nu-l stiu le voi spune citeva cuvinte. Imaginati-va un erou de poveste al anilor ’60, care nu e decit echivalentul „elementelor informale”, al celor numiti stiliaga. El e imbracat dupa ultimul racnet al modei, condamnata de oficialitati: poarta o sapca mare si albastra, pantaloni in stilul kanareika si o camasa portocalie, peste care atirna o cravata verde. El nu corespunde prototipului de erou cuminte si educat, care lupta pentru nu stiu ce idealuri. Ba din contra. Habarnam nu face eforturi pentru a invata sau a munci si nu prea intra in rindul „lumii bune”. El invata din mers, se adapteaza repede, e autodidact si se descurca de minune tot timpul. Este autentic, incearca, greseste si uneori reuseste. Nu este un erou perfect si poate de aceea l-am iubit atit de mult. Vesnicile certuri dintre Habarnam si Stietot seamana mai degraba cu ceea ce exista si era specific culturii sovietice: lupta dintre oficial si neoficial.

Muzica lui suna straniu, pictura lui e caricaturala si neinteleasa, caci nu are trasaturile artei „adevarate”. Cuvintele pe care le alege pentru rima nu au nimic de a face cu „realismul” ceea ce il supara pe Stietot. Cind Stietot aude ca in versul lui Habarnam el sare peste oita dupa ce a sarit peste riulet, este revoltat: „De ce spui neadevaruri despre mine?”, Habarnam ii raspunde: „Nu striga, e doar un cuvint ales pentru rima!”.

Ceea ce mie mi se parea extraordinar in aceasta poveste era ca m-a facut sa cred ca acea lume exista cu adevarat. De fapt, era o lume pe care, cind eram copil, o asteptam, trebuia numai ca cineva sa vina sa mi-o daruiasca, sa mi-o arate. Cind am citit-o prima data, totul mi s-a parut cunoscut, intim, iar personajele aveam impresia ca le stiam demult. Era o lume in care ma regaseam perfect; pe care o uitasem, si pe care Nosov mi-o reamintise.

Habarnam e copilul perfect care chiar daca nu reuseste de prima data, nu renunta si incearca din nou. Iar dupa ce reuseste, incearca noi lucruri. El depaseste stereotipurile si e mereu in cautare de noi experiente. Nu invata formule de succes pentru a reusi in viata, nu stie decit o cale, aceea de a fi creativ. Eroul nu este un tip calculat si echilibrat. (Vorba unui prieten: un magar mort este perfect echilibrat)."

Thursday, September 07, 2006

Cum alegi un bun designer industrial

Mi-a venit intr-o seara, din cer senin, raspunsul la aceasta intrebare. De fapt, primul meu raspuns ar fi fost sa il pun sa imi gandeasca designul unei pipe. O sa va explic de ce ar fi fost ok si de ce nu intr-un post foarte lung si obositor, probabil. Al doilea raspuns, de data asta mult mai acceptabil, a venit destul de rapid in urma primului:

Il pui sa iti creeze un set de piese de sah.

E suficient pentru a verifica daca intelege ideea de unitate stilistica, daca esteticul urmareste functia, daca piesele reusesc sa isi pastreze caracterul distinct si sa se diferentieze intre ele, sau daca designerul s-a gandit la costul de productie ca la un criteriu. In plus, avantajul e ca ai intotdeauna in fata un etalon clasic, mai exact neoclasic, setul Staunton.



Apropo de acest set, trebuie spuse 2 chestii interesante.

Primul ar fi faptul ca succesul lui e mai degraba un simptom al unei revolutii care incepe in perioada victoriana, si care va da lumii multe exemple de design excelent: standardizarea. Faptul ca setul a fost gandit de mintea mesterului pentru a putea fi produs in masa, la un cost redus, l-a facut sa se raspandeasca foarte repede in lume si sa devina setul clasic de sah al perioadei moderne.

Al doilea lucru care merita mentionat e ca de fapt, designul acestui set nu ii apartine lui Staunton, ci lui Nathaniel Cook si/sau cumnatului sau John Jaques, proprietar al unei firme care producea jocuri - Jaques of London. La vremea respectiva (1849), Staunton, probabil cel mai bun jucator al momentului si autorul celei mai celebre rubrici de sah din istorie (Illustrated London News), a functionat doar ca celebrity endorser pentru acest set. Din cate stiu si din cate au cercetat istoricii, e foarte posibil ca acesta sa fi fost probabil primul caz de celebrity endorsement comercial, in sensul modern al cuvantului.

Hai totusi sa mai spunem ceva. Exista un Staunton care a avut totusi o contributie directa si majora in evolutia designului - botanistul George Leonard Staunton, care angajat fiind de Compania Indiilor, a descoperit acel Earl Grey consumat in cantitatzi industriale prin unele birouri pe care le cunosc, la naiba, atat de bine.

Monday, September 04, 2006

Absolut recomandat

Find the 82 Bottles. Si-un ingeras de votca in azur, vorba poetului. O sa va placa ...

Sunday, September 03, 2006

Dead standing

Gand 1

Astazi am invatzat o expresie noua - "Dead standing". In Suedia, cel mai bun lemn pentru schiuri este acela al copacilor morti, care reusesc sa ramana in picioare. M-am trezit gandindu-ma ca lucrurile se intampla la fel cu oamenii. Cand esti mort pe dinauntru, devii o unealta mai buna. Retii doar functia, arunci restul.

Gand 2

Sunt un colectionar inrait. Orice pipa pe care o cumpar are in spate o poveste, o istorie, un moment, un om, un loc. Un gand sau o fapta. Un context. Prima mea pipa Aldo Morelli am luat-o la recomandarea Paulei, pe Kiko am gasit-o asteptandu-ma in atelierul lui Hamzic din Sarajevo, Grandmaster-ul imi aminteste de Malta, atat de draga mie. Daca ar fi sa aleg o pipa care sa vorbeasca despre aici si acum, probabil ca ar trebui sa ii scriu lui Trever Talbert sa imi pregateasca o Morta, din stejar francez fosilizat, vechi de 4500 de ani. L-as ruga sa ii adauge un insert din lemn de maslin. In slavona, numele tau insemna pace.



Gand 3

M-am trezit in dimineatza asta dorindu-mi un Fairbairn Sykes si o ora cu un instructor scotian pe o pajiste, sa ne taiem gaturile ca intre prieteni. Nu sunt intr-o forma fizica foarte buna, dar cred ca un pic de exercitiu mi-ar prinde foarte bine.

Exista un obicei in lumea anglosaxona, ca atunci cand faci cadou un cutit unui prieten, acesta trebuie sa iti dea in schimb o moneda de argint. La cate arme albe am facut cadou in ultima vreme, probabil ca ar fi trebuit sa strang monede cat sa fac o salba, pe care sa i-o dau cadou lui Bubulica, cutitarul meu preferat, sa o procopseasca pe nevasta-sa cand s-o intoarce din puscarie.

Mana si cutitul, prietene.


Gand 4

Lectie de la un prieten vechi - Business or love affairs, never show to anyone the size of your damage.

Tuesday, August 29, 2006

Cornwall

"-In greaca, numele tau inseamna fecioara, Kir Iacos.... Ala e un Atlantic?
-Da, un Worldmaster din '67.
-Taica-miu a avut unul, si dupa ce a murit, nu l-am mai gasit niciodata".

Despre nume, poate, draga O.. Desi s-ar putea sa vina de fapt pe filiera latina, din "quirina/quirinus", sulita. Anyway, exista o poveste despre acest nume pe care nu o stii, pentru ca povestile sunt limba vie, nu limba moarta, la care tu te pricepi atat de bine. O poveste despre tati si fiicele lor, precum a ta.

Dupa Istoria Regilor Britanniei a lui Geoffrey of Monmouth (o poveste veche, 1136), un om cu numele acesta a condus descendentii troienilor pe coastele marii tireniene. In Galia, a purtat razboi cu Goffarius Pictus, regele Aquitaniei, pe care l-a invins. Si-a trecut oamenii pe coastele Albionului, in ajutorul lui Brutus, fiul lui Aeneas, care a redenumit acest teritoriu Britannia. Anyway, Corin a devenit primul duce de Cornwall, loc caruia ii si imprumuta propriul nume.

Dupa moartea lui Brutus, Britannia a fost impartita intre cei trei fii ai lui Locrinus (Anglia), Kamber (Wales) si Albanactus (Scotia). Locrinus a luat-o in casatorie pe Gwendolen, fiica lui Corin, dar se iubea in secret cu Estrildis, o printesa germana capturata in luptele cu gotii. Omul al carui nume il port a murit, undeva in aceasta perioada. Locrinus a divortat de Gwendolen si s-a casatorit cu Estrildis. Gwendolen a ridicat oaste din Cornwall si a purtat razboi impotriva fostului ei sot. Locrinus a murit in lupta, iar Gwendolen a aruncat-o pe Estrildis si pe fiica sa Habren in apele raului Severn.

Prea multe povesti triste de familie, that is. Cat despre acel ceas, daca nu il vei gasi, ti-l voi da pe al meu, sa il dai copilului tau cand se va face un om mare. M. te-a iubit foarte mult, sa stii.

Tuesday, July 18, 2006

Petrila, locul unde s-a-necat camila

In ultima vreme, viatza mea a luat o turnura usor suprarealista. Probabil ca v-ati prins de asta, am fost usor absent, din foarte multe puncte de vedere. Lucruri despre care nu vom vorbi aici.

Vom vorbi in schimb despre place branding, in forma sa extrema. Cum dracu comunici unul dintre cele mai tarate orase din Romania? Ei bine, ca sa citez dintr-un poet drag mie, "ask me where I've been, and I will tell you that things are happening".

Am descoperit Petrila plecat fiind in cautarea unui refugiu. Doream sa ma ascund in oameni, in niste oameni anume, iar acesti oameni au hotarat sa se ascunda in Petrila, motiv pentru care am sfarsit prin a ne ascunde cu totii aici, unii de altii, in doua case: cea a familiei Ichim si cea a domnului Ion Barbu.


Festivalul "Petrila, periferia culturala a Europei"

...Te trezesti dimineatza, te duci pe balcon sa fumezi o tigara de foi, il invitzi pe domnul Jean Ichim sa o ia dumnealui pe ultima, el te refuza politicos. Lucreaza de 30 de ani in mina, arata cu 20 de ani mai tanar. Un om senin, neatins de destin. In fatza ta, cresc cosurile de fum de la mina Livezeni. Sau Venezuela, cum citise usor dislexic I., privind lumea printre picaturi de somn si oboseala. Suntem in Petrosani, un oras care respira lent, cu plamani de tebecist insanatosit.

Cu o noapte inainte, erai in trenul spre Bucuresti, dar lucrurile au luat o turnura usor neasteptata. Acum esti aici, dupa doua nopti nedormite. Parte pentru ea, parte pentru ca erai curios sa vezi ce naiba fac acei oameni de cultura intr-un oras care, conform definitiei, ar fi trebuit sa fie mort si ingropat de mult.

Place branding, that is. In teorie ar trebui sa fie usor, plecand de la ideea ca 1. e mai bine sa pleci de la o coala alba de hartie si 2. ca in general, cauzele pierdute sunt mult mai usor de comunicat, pentru ca oamenii sunt niste masini de fabricat simboluri si sentimente. Masada, Valetta, Guernica, Dresda, Moscova in fata nazistilor, Berlin-ul in timpul crizei etc etc. Petrila este insa un oras urat, apatic si trist, pe care nu il asediaza nimeni. Un oras bolnav, de care medicii se sperie. Un oras cu aer de leprozerie. Un loc in care cultura cere un doctor Moreau.

Casa lui Ion Barbu, locul unde se intampla festivalul, e o ciudatenie. Nu acel Barbu, ala e mort de mult. Celalalt, care e ilustrator la Ziua (urasc cuvantul caricaturist). In mijlocul celor mai urate si mai cenusii blocuri din Europa, o insula cu ferestre roz, intr-o mare de verdeatza, pazita de un caine mare negru. Brusc iti aduci aminte de Goethe: "Vezi cainele acela negru, care alearga pe miristi? El intinde in jurul picioarelor noastre lantzuri fine, magice...".

Unul dintre acele avertismente subtile care iti transmit ca realitatea, asa cum o stii, se opreste la poarta. Inauntru, o alta lume. Festivalul se intampla in curtea casei omului, unde sub vie, acesta si-a construit un mic amfiteatru.

Ne-a adus acolo doamna Cristina, care are grija de casa memoriala I.D. Sarbu. Discipolul preferat al lui Blaga, Sarbu a refuzat sa isi denuntze un prieten si a infundat carcera pentru vreo 7 ani. Iesit din puscarie, nu isi gaseste un loc de munca decat la impins vagonetzii in mina, unde minerii ii carau poverile, in schimbul povestilor sale. Un tip extraordinar, despre care a auzit doar prietena mea Dana, cel mai cult om din lume.

Festivalul este unul dintre acele lucruri mici si intime, facute de oameni care se bucura ca se reintalnesc si ca isi pot impartasi lucruri, ei intre ei. Cumva, nu cred ca eram mai mult de 120 de cu totul, iar asta a facut lucrurile cu atat mai placute. Doua randuri mai jos, niste fotocopii isi fac drum spre mine. E doamna Cristina, care mi-a xeroxat povestirile petrilene ale lui Sarbu. Nu mai sunt decat doua exemplare din carte, in casa memoriala. Ne salutam complice.

In dreapta mea, un iesean de care sunt foarte mandru si bucuros. Luca Pitu. Undeva mai departe, Emil Brumaru, care a ajuns aici cu Ada Milea pe post de sofer. Ada nu o sa cante, nu mai canta singura de ceva timp.

I-am pierdut pe Ilie Stepan si Horea Crisovan, pe cei de la Nightlosers si vreo cateva lansari de carte, care au fost in prima seara. Pentru noi, lucrurile incep mai tarziu. Intai, un happening: infratirea strazii 1 iunie din Petrila cu strada Privighetorilor din Piatra Neamt si cu strada Emmerich Bartzer din Jimbolia. Fotografii, povesti despre strazi, doi primari isteti. Nu, nu, Nichita de la Iasi a stat acasa.

Apoi Dinu Olarasu, acompaniat la frunza de domnu' Nucu si la muzicutza de unul din baietzii de la Nightlosers. Cu un pahar de vin in mana, care nu se stie foarte exact cum a ajuns la tine, asculti in liniste lucruri triste despre om si lume, sprijinit de picioarele ei, care se ascunde de tine.

Filme scurte, prezentari ale proiectelor din anii anteriori. Pentru vreo 5 editii, festivalul s-a numit "Om rau". Pe peretele casei, un fel de who's who cultural, care aminteste de acei ani, alaturi de un film al lui Hanno Hofer.

Apoi, "Colonia Rasa-Plansa", o proiectie slide-show pe muzica Mariei Raducanu, a lui Mircea Tiberian si a lui Ilie Stepan. Cultura in strada. Acum un an, orasul a fost grafittizat golaneste cu versuri din poetzi contemporani, motiv pentru care gazda noastra facut niste vizite pe la politzie. Poliromul a editat povestea. Se cheama "Antologia poeziei romanesti la zid", tocmai a aparut in librarii. Cautati-o, merita citita. Partea rasa, o selectie excelenta de grafica si caricaturi romanesti si straine proiectate pe ziduri (printre ei Pavel Botezatu, Mihaela Schiopu, Octav Mardale, Devis Grebu).

Hotarasti sa ramai si duminica seara. Luni nu vei ajunge la munca, lumea se va opri din mersul ei, asteptandu-te. Who cares anyway, tocmai ai fost invitat de mama domnului Sarbu la o felie de cozonac, pentru ca ai ajutat-o cu niste sacose pe scari. Aici, lumea se misca dupa alte principii si eresuri.

Intre o expeditie de cautare a unui tirbuson in bucataria omului si o alta sticla de vin impartita cu niste necunoscuti simpatici, o noua poveste - fotografii ale decorarii orasului cu citate din opera postuma a lui Ion D. Sarbu, pe tiparul propagandei comuniste, dar cu citate anticomuniste. Brusc, partenerii tai de pahar isi cer scuze putin, urca pe scena si incep sa cante. Sunt Einueia, o trupa din Bucuresti, care a alergat aici de la Miercurea Ciuc. Cateva proze, un cantec in japoneza.

In final, un jam session - "Heresies", Maria Raducanu si Pedro Negrescu. Oamenii canta in transa, au intre ei gesturile familiare ale unor indragostiti. Nu stiu ce e intre ei, dara arata si suna ca si cum s-ar iubi acolo, printre note. Se simt foarte bine impreuna. Un cantec rusesc, jazz clasic, ceva in romaneste, ceva in portugheza. Fado. Incepi sa tremuri, e frig si tu esti intr-o camasa. Brusc, ai senzatia ca traiesti scena aia din Mulholland Drive. Jessica del Rio. Silencio.

A functionat? Da - pe o harta a sentimentelor, Petrila este acum o insula ciudata, un loc atins de pecetea straniului. In nici un caz orasul minier despre care vorbesc acele ziare pe care nu le citesti niciodata.

In materie de comunicare, esti trecut si prin ciur si prin darmon. Greu de pacalit, that is. Ai putea explica cuiva ce ti s-a intamplat aici? Nu, a fost prea multa sinceritate. Un exercitiu strain unei lumi pierdute intre misiune, viziune, valori, programe de comunicare, pozitionare si alte palate de carti de joc construite in decoruri de carton. Un festival care nu cerseste si nu intinde mana decat la prieteni.

Daca sunteti cuminti, poate ne vedem acolo la anul.

Thursday, July 06, 2006

Alte 3 ganduri

Gand 1

Vorbind despre semne si simboluri, cea mai buna dovada ca sistemele zodiacale sunt o prostie e faptul ca Anastasia Lazariuc s-a nascut in aceeasi zi cu Balaceanu Stolnici: 6 iulie.

Gand 2

"Ford" era un nume excelent pentru un brand al carui fondator isi spunea "I will put a car in every driveway". Pana la urma, asta inseamna "affordable". Un exemplu perfect de "nomen est omen" - etimologic vorbind cuvantul nu avea nici o legatura cu personajul nostru, evoluand pe filiera "aforthen" (Middle English) din "geforthian" (Old English), care insemna "a duce la bun sfarsit, a face sa se intample, a realiza".

Pe de alta parte, Henry Ford a lasat totusi in urma sa un verb - "to fordize": to standardize a product and manufacture it by mass means at a price so low that the common man could afford to buy it.

Si daca tot suntem la capitolul asta, trebuie amintita contributia unui alt brand auto celebru la imbogatirea vocabularului limbii engleze: Duessenberg, epitomul elegantei si rafinamentului in anii '30, masina preferata a starurilor de la Hollywood. Compania producea automobile atat de scumpe si exclusiviste incat americanul de rand ajunsese sa ii transforme numele in substantiv comun. "A complete Dussie" descria un obiect sau o situatie in care atentia la detalii, luxul si costurile aferente lui frizau incredibilul.

Gand 3

Consultantii de brand sunt de fapt un fel de psihiatri care trateaza diferite forme de schizofrenie organizationala. Cred ca o sa incerc sa aprofundez legatura intre domenii, cu prima ocazie.